Ce ne-am mai distrat cu tăticul Prigoană!

Ultima actualizare:

    FOTO: ARHIVA PERSONALĂ
FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

Fără Adriana Bahmuţeanu, dar cu patru copii după el! Aşa a plecat în vacanţă Silviu Prigoană. Cei cinci bărbaţi din clanul Prigoană s-au distrat la Europa Park din Freiburg.

Marea absentă din vacanţa de 10 zile în Germania a fost Adriana Bahmuţeanu (40 de ani), care se pare că a fost ţinută la domiciliu de operaţia de hernie ombilicală suferită recent. Astfel că omul de afaceri a fost însoţit la Freiburg doar de băieţii săi din prima căsătorie, Honorius (27 de ani), Silvius (22 de ani), dar şi de Maximus (6 ani) şi Eduard (3 ani şi 9 luni), pe care îi are cu Adriana. Cum era de aşteptat, cei mai răsfăţaţi au fost Maximus şi Eduard, care s-au dat în carusel, cel mai agreat de micuţi fiind cel cu avioane.

Familia Prigoană a revenit ieri din vacanţă, însă nici nu au desfăcut bine bagajele, că le-au făcut iar, de această dată pentru un sejur în Bulgaria. Şi acum, omul de afaceri a cumpărat bilete şi pentru soţia lui. „Dacă vrea să vină este binevenită. Am cumpărat bilete şi pentru ea”, ne-a spus Prigoană. Totuşi, Adriana şi-a manifestat dorinţa de a-şi însoţi familia în Bulgaria.

Băieţii lui Prigoană s-au jucat într-un  imens parc de distracţii din Freiburg
Băieţii lui Prigoană s-au jucat într-un imens parc de distracţii din Freiburg

Băieţii lui Prigoană s-au jucat într-un  imens parc de distracţii din Freiburg
Băieţii lui Prigoană s-au jucat într-un imens parc de distracţii din Freiburg

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Dominic Cummings FOTO EPA-EFE
image
image
image
image
image
image
instagram (3) jpg
FotoJet (11) jpg
cary grant jpeg
1 florin piersic png png
FotoJet (4) jpg
oana roman judecatoare jpg
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net