Ce mult a suferit Stela Popescu la moartea soțului: «Atunci am crezut că nu mai pot trăi»

Ultima actualizare:

    Ca să poată fi împreună cu scriitorul Mihai Maximilian, Stela Popescu a divorțat de primul soțFoto: arhivă personală
Ca să poată fi împreună cu scriitorul Mihai Maximilian, Stela Popescu a divorțat de primul soțFoto: arhivă personală

Joi, 23 noiembrie, Stela Popescu a murit. Marea actriță a fost găsită fără suflare în curtea casei sale chiar de către fiica sa adoptivă. În viața Stelei Popescu au existat două căsnicii, iar bărbatul vieții sale a fost Mihai (Puiu) Maximilian.

La începutul carierei sale, Stela Popescu s-a îndrăgostit nebunește de scriitorul Mihai Maximilian, cu care s-a și căsătorit în 1969, la scurt timp după divorțul de Dan Puican. Actrița a povestit în detaliu pentru Click! cum s-a întâmplat asta.

„Am ieşit la o cafea după ce lecturasem un text de-al lui la teatru. A fost dragoste la prima vedere. Am simţit atunci că fără el nu mai pot continua. Eram căsătorită cu un om de altfel foarte liniştit şi cu care nu am avut nici o problemă. Eu aveam 33 de ani, iar Mihai 35 de ani când ne-am cunoscut. Dragostea este o chimie inexplicabilă, dar pot spune că era teribil de inteligent, îmi inspira încredere şi avea un simţ al umorului foarte dezvoltat. La început a fost şi puţin introvertit şi mai tăcut, dar cu timpul a ajuns să vorbească mai mult ca mine. Ne-am căsătorit peste câţiva ani mai mult de gura lumii şi pentru a putea pleca împreună în străinătate”, a spus Stela Popescu, pentru Click!

La jumătatea anilor ’70 a apărut şi un copil în familia lor. Unul de 16 ani. „Noi nu am vrut să avem copii, dar am înfiat o nepoată de-a soţului meu, Doina Maximilian. Avem şi o nepoată de la ea, Stanca Radu, care este o tânără actriţă foarte talentată”, a explicat îndrăgita actriţă, pentru Click!

Acum 17 ani, în decembrie 1998, soţul Stelei Popescu a trecut în nefiinţă. „Atunci am crezut că nu mai pot trăi. Pentru mine Puişor, aşa cum îi spun eu lui Mihai, era totul. Noi doi petreceam foarte mult timp împreună. Ne plăcea să stăm singuri. A fost groaznic atunci, dar mi-am zis că trebuie să continui să joc pentru el. Mi-a scris texte după care joc şi acum. Aşa că în acel an am jucat pentru Revelion, deşi trecuseră doar două săptămâni de la moartea lui. Am simţit că o fac pentru el”, a mai spus Stela Popescu, pentru Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
image
actualitate.net
image
actualitate.net