Ce dezmăţ a urmat în club după concertul Deliei de la Teatrul Naţional

Ultima actualizare:

    Delia a avut un coc sub forma unui glob foto: arhiva personală
Delia a avut un coc sub forma unui glob foto: arhiva personală

Şi-a dat sufletul pe scenă timp de mai bine de două ore, dar la final Delia a încheiat seara cu aplauze furtunoase şi o petrecere VIP pe cinste la care s-a distrat până în zori. Imediat ce s-a retras din faţa publicului de la Teatrul Naţional, artista şi staff-ul ei s-au urcat în jeep-ul solistei şi au pornit spre clubul de fiţe unde invitaţii au fost aşteptaţi cu sushi şi băuturi fine. Ca să se încălzească, câteva apropiate ale ei au desfăcut o sticlă din maşină pe care au plimbat-o din mână în mână.

Cel mai scump concert, susţinut vreodată de un artist român, a avut loc, luni seară (5 decembrie), pe scena Teatrului Naţional ţi încă se mai vorbeşte despre el. 900 de spectatori au urmărit show-ul Deliei, care a schimbat mai multe ţinute şi a urcat pe scenă alături de Dan Bittman, Horia Brenciu şi Smiley. După concertul intitulat “Delia’s Winter Wonderland” aproximativ 250 de persoane au petrecut până în zori la petrecerea dată de artistă într-un club de fiţe, pentru care fanii nu s-au uitat la bani şi au scos din buzunar sume colosale. 


    Delia şi prietenele ei au ciocnit pahar după paharfoto: arhiva personală
Delia şi prietenele ei au ciocnit pahar după paharfoto: arhiva personală

Pentru banii daţi, spectatorii au primi tratament VIP, cu mâncare şi şampanie fină şi multe alte surprirze şi cadouri. Chiar artista a stat până în zorii zilei în club. Ea s-a fotografiat alături de câteva prietene în toiul petrecerii cu mult după miezul nopţii, semn că diatracţia era la cote maxime. De altfel, apropiatele artistei au încins distracţia încă din maşină când s-au binedispus cu o sticlă de alcool pe care au dat-o de la una la alta.

Show-ul a fost controversat încă de la început, când s-a anunţat preţul biletelor, cuprins între 490 şi 690 lei românești, însă, cu toate acestea în doar câteva săptămâni, tichetele s-au epuizat. Aşa cum era şi firesc, deşi artista a încercat să împace pe toată lumea, tot au existat voci care i-au criticat prestaţia artistică şi s-au plâns că au plătit prea mult pentru concert. 

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net