Câți bani face Cotabiță din cântările de sărbători

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Viața lui Gabriel Cotabiță s-a schimbat radical după problemele grave de sănătate cu care s-a confruntat în urmă cu un an și jumătate. Solistul și-a revenit complet, s-a căsătorit iar cariera sa a fost relansată.

La un an și jumătate de la tragedia prin care a trecut, Gabriel Cotabiță este mai solicitat la oricând. Nu stă deloc acasă și face bani pe bandă rulantă. A stat în comă mai bine de trei săptămâni, după ce a suferit un infarct la data de 8 mai 2015.

Soarele a venit și pe strada lui Cotabiță și solitul și-a început o nouă viață. Solicitările pentru cocnerte au început să curgă pe bandă rulantă, iar acum, în toamnă și-a luat de soție iubita, pe Alina, cea care i-a fost alături în perioada în care a stat în spital. Chiar dacă a împlinit 60 de ani luna trecută, artistul se simte tânăr. DE Revelion se află în tratative pentru trei concerte a câte 2000 de euro, asta înseamnă 6000 euro dintr-un foc.

Zilele trecute, a avut un concert la Veneția, unde artistul a făcut și o mărturisire emoționantă. “După încercarea prin care am trecut, cred că numai bunul Dumnezeu a făcut în așa fel încât să mai rămân aici, pe pământ, probabil, a considerat că mai am ceva important de făcut”, a spus Gabriel Cotabiță. 

image
image
image
image
image
image
 Concertul lui Ed Sheeran de la București, care va avea loc în data de 24 august 2024, pe Arena Națională, îi va surprinde pe fani cu un concept de scenă unic în lumeCredit foto: Zak Walters
carmen trandafir jpg
dan bordeianu si adela popescu jpg
madalina ghenea jpg
dem rădulescu webp
shakira getty jpg
banner Alexandra Ungureanu si Sanziana Negru png
1 mihaela bilic alimentatie in post jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net