Cătălin Botezatu, prima apariţie după operaţia la inimă

Ultima actualizare:

    Designerul s-a operat în urmă cu două săptămâni în Turciafoto: Tibi Vîntur
Designerul s-a operat în urmă cu două săptămâni în Turciafoto: Tibi Vîntur

Cătălin Botezatu s-a întors din Turcia. Designerul a participat marţi seara la o lansare de modă, evebnimentul fiind prima sa apariţie publică după intervenţia pe care a suferit-o în urmă cu două săptămâni în Turcia.

Creatorul de modă a onorat invitaţia la evenimentul de lansare a colecţiilor designerului Andreea Buga, ocazie cu care a admirat rochii elegante şi haine sport-chic realizate din mătase naturală imprimată cu detalii din tablourile pictoriţei Alma Redingler.Cătălin Botezatu a ales că prima apariţie publică de după intervenţia la inima să aibă loc, nu la o prezentare de modă sau în club, ci la o galerie de artă, unde, într-o atmosfera relaxantă, printre tablouri celebre, au fost expuse creaţiile designerului Andreea Buga. "Mă simt bine. Am fost invitat aici de un prieten bun şi mi-a plăcut ce am văzut. În special intenţia de a promova arta prin intermediul modei, de a aduce tablourile superbe în atenţia celor tineri şi de a-i invita astfel să treacă şi pragul muzeelor", a declarat Cătălin Botezatu.La evenimentul Andreei Buga au participat, printre alţii, şi Carmen Negoiţă, George Buhnici şi soţia lui, Lorena, precum şi pictoriţa Alma Redingler.Andreea Buga îşi propune să aducă arta cât mai aproape de public şi lansează două linii vestimentare, casual sporty-chic şi elegantă, ce includ piese din mătase naturală imprimată cu tablourile pictoriţei Alma Redlinger. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
CRBL instagram jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
 Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile
banner claudia patrascanu png
cub gabi badalau claudia patrascanu png
scena teatru jpg
brooks nader sports illustrated profimedia jpg
jennifer lopez ben affleck profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net