“Căsătoria cu Marian Ionescu este o fericire de nedescris”! Ştirista Octavia Geamănu e în al nouălea cer

Ultima actualizare:

    Octavia Geamănu a reuşit performanţa de a-l convinge pe Marian Ionescu, de la Direcţia 5, să se recăsătorească
Octavia Geamănu a reuşit performanţa de a-l convinge pe Marian Ionescu, de la Direcţia 5, să se recăsătorească

Octavia Geamănu (31 de ani), de la Antena 1, şi Marian Ionescu (52 de ani), liderul trupei Direcţia 5, s-au căsătorit civil, pe 31 ianuarie, la Galaţi, după opt ani de amor, cu suişuri şi coborâşuri.

Ea a vorbit, pentru noul număr al revistei OK!, despre  povestea lor de dragoste. ”Să fiu căsătorită cu Marian e o fericire de nedescris în cuvinte şi asta pentru că e iubirea vieţii mele. Ştiu că asta spui de obicei la bătrâneţe, după ce ţi-ai cam trăit viaţa şi ai avut timp să-ţi faci un calcul al amintirilor şi al trăirilor, însă chiar spuneam la un moment dat, dacă n-ar fi să rămânem împreună până la adânci bătrâneţi, până la sfârşitul vieţii, aş trăi mereu cu gândul la el. Şi n-aş putea să trăiesc aşa”, a povestit ea.

Dacă până să-l cunoască pe Marian, Octavia a avut doar două relaţii, muzicianul a mai bifat o căsătorie şi relaţii pasagere cu Loredana, Catinca Roman şi Gianina Corondan. Ştirista postului Antena 1 a mai completat: “Eu nu m-am căsătorit cu cineva care apare prin ziare, ci cu un om. Marian Ionescu, care are o viaţă, o identitate, o personalitate. Am descoperit pe parcursul a opt ani un om la care m-am oprit din căutări şi care e perfect pentru mine. Nu încerc să schimb în nici un fel percepţia oamenilor despre el, pentru mine contează felul în care îl văd eu”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tepari 01 jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net