Carmen se împacă cu Franco? Ce spune fata lui Adi Minune

Ultima actualizare:

    Franco şi Carmen s-au despărţit după şase luni de relaţieFOTO: Arhiva personală
Franco şi Carmen s-au despărţit după şase luni de relaţieFOTO: Arhiva personală

Carmen Minune s-a despărţit în urmă cu o lună de Franco, băiatul pentru care a fugit de acasă.

Fiica lui Adi Minune a explicat că nu ştie dacă mai simte ceva pentru fostul ei iubit, dar e sigură că nu vrea să se împace cu el. 

"Nu a fost o greşeală, dar a fost o chestie din care înveţi foarte multe lucruri. Aş mai face-o din nou, am făcut ce am simţit, nu are rost să regret, pe mine m-a format ca om. Recunosc am iubit mult, dacă nu ar fi fost o iubire adevărată nu aş fi luptat în halul ăsta. Acum nu stau să reflect asupra sentimentelor mele pentru el pentru că situaţia ar fi aceeaşi, nu am niciun rezultat. Sunt o pers care mie dacă nu mi-e bine undeva, nu am de ce să stau. Trebuie să faci ce gândeşti tu, nu ce vor ceilalţi. Sunt hotărâtă, sunt ok cu alegerile mele, nu am de ce să ascund, am făcut pasul ăsta, viaţa trebuie să ţi-o trăieşti cum vrei. Nu cred că ne putem împăca, pentru că odată ce doi oameni se iubesc, iar apoi se despart, nu mai poate fi la fel", a declarat ea, sâmbătă, în emisiunea "Star Matinal de Weekend" de la Antena Stars.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
damian draghici anastasia soare colaj instagram jpeg
Cu ce gânduri a intrat Andreea Antonescu în 2026!
r115 vedete foto1 140 180 mickey rourke profimedia 0413342126 jpeg
banner anamaria prodan jpg
Madalina Ghenea, foto Instagram jpg
image jpeg
Catalin Bordea, bunica Aspazia, foto captura video YouTube jpg
banner farfuze la plajă jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net