Călin Goia nu crede în criza de 40 de ani

Ultima actualizare:

    Calin Goia
Calin Goia

Peste numai o lună, Călin Goia va intra în rândul bărbaţilor de 40 de ani. Artistul priveşte cu detaşare momentul, ba chiar se simte tânăr şi îi încurajează pe cei de vârsta lui să nu se comporte altfel decât până acum doar pentru simplul motiv că în buletin scrie negru pe alb adevărul.

De la 37 până la 42 de ani, bărbatul trece prin cea mai complicată perioadă din viața sa. Această perioadă, de multe ori, este numită "criza de 40 de ani". Această vârstă reprezintă o catastrofă pentru cei din jur și însuși pentru bărbat. Nu şi pentru Călin Goia.

Călin Goia nu crede în "criza bărbatului de 40 de ani"

Artistul a povestit într-un interviu acordat în exclusivitate Click! că nu se simte deloc ca şi cum ar împlini 40 de ani, ci dimpotrivă.  

"Mă simt împlinit, fericit. Am o familie frumoasă, am în spate ani frumoşi, peste 1500 de concerte. Mă simt tânăr, nu mă simt deloc bătrân. Mă enervează cei care spun asta. Aud fete sau băieţi de vârsta mea, sau hai să le zic doamne şi domni, care spun «eu nu mă mai duc, eu nu mai pot, eu sunt bătrân». Nu, de ce? Important e cum te simţi.  La mine nu e cazul, pentru că sunt foarte fericit. Pot fi o excepție. Dar probabil că e reală, că doar nu a apărut așa, din senin... Poate mă lovește mai încolo”, a mai spus Călin Goia, pentru Click.

Criza masculină de 40 de ani reprezintă în sine un adevărat cutremur. Altfel spus, bărbatul întrece limita, iar setea de libertate atinge cote maxime. Nici munca și nici vechile pasiuni nu mai sunt o salvare. Călin Goia este sigur că el nu este unul dintre acei bărbaţi care să nu poată controla o astfel de criză în cazul în care aceasta ar apărea.

Călin Goia este căsătorit de 8 ani şi are doi copii

Cunoscut drept o fire discretă în ceea ce privește viața personală, Călin Goia a făcut, în exclusivitate pentru Click!, primele declarații despre soție și despre familia sa, după opt ani de căsnicie.

Solistul trupei Voltaj a mărturisit că meseria de părinte este foarte solicitantă, mai ales că este tată de doi băieți. Călin Goia a mărturisit că viața de familie are de suferit din cauya carierei, însă încearcă să compenseze în restul timpului, implicându-se foarte mult în creșterea și educația copiilor. Micuţii, în vârstă de şapte ani şi jumătate şi şase ani, sunt ei care îţ ţin tot timpul în priză. Deși se declară epuizat de energia debordantă a acestora, nu exclude varianta unui al treilea copil, mai ales dacă acesta va fi fetiță. Artistul este căsătorit cu Andreea în utmă cu opt ani. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
stefan iordache jpg
christian sabbagh jpg
CRBL instagram jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
 Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile
banner claudia patrascanu png
cub gabi badalau claudia patrascanu png
scena teatru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net