“Burlacul” Vladimir Drăghia numără zilele până când va deveni tată

Ultima actualizare:

    Vladimir Drăghia și iubita lui, la lansarea filmului ”Copacul cu povești”foto: arhiva Click!
Vladimir Drăghia și iubita lui, la lansarea filmului ”Copacul cu povești”foto: arhiva Click!

Fostul “Burlac” de la Antena 1 s-a așezat la casa lui. Vladimir Drăghia, făcut celebru de rolul din telenovela ”Narcisa sălbatică”, va deveni tată cât de curând. Drăghia e foarte discret când vine vorba despre viața lui personală, însă apropiaților le-a mărturisit că abia așteaptă să intre în rolul de tată.

Vladimir Drăghia s-a aflat, până de curând, pe lista celor mai râvniți burlaci din România. Actorul și-a ținut secretă relația cu o brunetă superbă, iar la începutul anului toți se întrebau dacă e ceva între ei, de vreme ce se tot afișează împreună pe la evenimentele mondene.

De câteva luni, misterul a fost elucidat, dat fiind că burtica iubitei lui Drăghia se rotunjea de la o săptămână la alta. Actorul a fost nevoit să admită că este pe punctul de a intra într-o etapă nouă a vieții lui, complet necunoscută, dar cu atât mai interesantă.  

Drăghia le-a mărturisit unor apropiați “că abia aşteaptă să se întâmple fericitul eveniment şi că este încântat că va deveni tată. Iubita lui se simte bine, se așteaptă să nască în orice moment. Au început deja pregătirile pentru venirea pe lume a copilului”. E clar, cuceritorul Drăghia s-a făcut băiat de casă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
oana roman judecatoare jpg
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
Designerul vestimentar face parte din delegația Top Line România, alături de Diana Baicu, Daiana Anghel și Marisa Paloma
banner oleg burlacu
cub mariana moculescu horia moculescu png
banner Anamaria Ferentz png
Banner Prodan Reghe Ferrari
image
actualitate.net
image
actualitate.net