Bodo vrea copil şi cu Loredana

Ultima actualizare:

Un singur lucru îi mai lipseşte lui Bogdan Marin (45 de ani) alias Bodo, solistul trupei Proconsul, ca să fie un om împlinit 100%. Are o soţie frumoasă, o carieră de succes, în plus şi-a deschis recent un restaurant, iar de prieteni nu duce lipsă.

Cu toate acestea, artistului îi lipseşte un singur lucru, pe care şi-l doreşte din tot sufletul. De patru ani, de când s-a căsătorit cu Loredana, actuala lui soţie, Bodo visează să devină tată.

„Îmi doresc foarte mult să fiu tată din nou. Amândoi ne dorim din tot sufletul. Lucrez intens cu Loredana la acest lucru şi sperăm să se şi întâmple", a mărturisit acesta. Cei doi au luat în calcul toate posibilităţile de a deveni părinţi, gândindu-se inclusiv la varianta adopţiei.

„A fost un moment când eram turbat şi m-am dus cu capul înainte spre adopţie. M-am interesat de absolu tot, eram pregătit să fac actele. Dintr-o dată, m-am gândit că e păcat să nu încercăm noi înainte. Şi, dacă totuşi e să fie vorba de o adopţie, mi-l va scoate Dumnezeu în cale pe cel care va trebui" a povestit Bodo.

Solistul a luat şi inseminarea in vitro în calcul, dar nu se grăbeşte să urmeze acest drum, mai ales că atât el, cât şi Loredana, nu au probleme de sănătate care i-ar împiedica să conceapă un copil pe cale naturală.

Ipostaza de tată nu este una străină pentru artist, acesta având din prima căsnicie un băiat de 24 de ani, care locuieşte în America şi cu care artistul păstrează legătura pe Internet. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
profimedia 0875101574 jpg
image
image
image
image
image
image
ceai rozmarin jpg
document pentru pensie jpg
image png
cutremur ialomita slobozia 2 noiembrie 2023 18867841 jpg
loterie jpg
Vitamine pentru piele jpg
pana pasare huia colaj captura video jpg
Salonul Auto Beijing, Xpeng, foto Facebook
image
actualitate.net
image
actualitate.net