Bobby Păunescu îşi duce iubita topmodel în Egipt

Ultima actualizare:

    Alice Peneacă şi Bobby Păunescu
Alice Peneacă şi Bobby Păunescu

La sfârşitul lunii, producătorul Bobby Păunescu (40 de ani) va pleca cu treabă în Egipt, însă va profita de ocazie luându-şi şi iubita cu el, pe modelul internaţional Alice Peneacă (23 de ani).

Cei doi îndrăgostiţi vor merge în Ţara Piramidelor pentru a prezenta filmul „Palatul pionierilor” (produs chiar de Bobby Păunescu şi în care frumoasa Alice are şi ea un rol), la selecţia oficială de la Sundance Film Festival, ce urmează să aibă loc în Egipt, la sfârşitul acestei luni.

Alice e la primul său rol într-o peliculă de o asemenea anvergură, unde dă viaţă personajului Beatrice Popescu, în distribuţie numărându-se actori precum Ioana Pavelescu şi Doru Ana.

Între două reprezentaţii, cei doi vor avea timp şi pentru plajă sau pentru a merge la o sesiune de cumpărături prin magazine. Cei doi îndrăgostiţi vor fi  însoţiţi de mai mulţi colegi cu care au lucrat la film. Până atunci, Alice se relaxează deocamdată în Italia, la Florenţa. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
radhu cumbia jpeg
Gheorghe Visu (State de România) şi Carmen Tănase (Flăcărica) au fost soţi timp de şapte ani, în ”Regina” şi în ”Inimă de ţigan” jpeg
iulia si mihai albu jpg
1 florin piersic png png
banner anamaria prodan laurentiu reghecampf png
Cristian Şofron,  în rolul lui Mihu, alături de  câinele Lăbuş jpeg
scena teatru jpg
banner dana roba png
image
actualitate.net
image
actualitate.net