Bacalaureat cu mari emoții pentru Miss Mary

Ultima actualizare:

    Miss Mary are 19 ani și tocmai a absolvit liceul. L BAC a luat media generală 9,15, de care e foarte mândrăfoto: arhiva personală
Miss Mary are 19 ani și tocmai a absolvit liceul. L BAC a luat media generală 9,15, de care e foarte mândrăfoto: arhiva personală

Interpreta hitului „Lacrimi de stilou” a scăpat de focurile examenelor pentru Bcalaureat. Ieri s-au afișat rezultatele şi Miss Mary (19 ani) spune că este mulţumită de nota obținută.

Talentata artistă poate spune că a tremurat degeaba, întrucât a trecut „examenul maturității” fără probleme. După ce trecuse deja cu brio probele orale, cântăreața a obținut numai note peste 8,5 la testele scrise, așadar a promovat examenul cu media generală 9,15. „Am avut puține emoții, dar acestea au fost constructive. Istoria mi-a dat ceva bătăi de cap, materie la care am luat și cea mai mică notă, dar la care am depus contestaţie”, povestește solista. 

Dacă a terminat cu examenele, se apucă din nou de înregistrări. „Aștept cu nerăbdare să intru din nou în studio și să mă reapuc de muzică, pentru că vreau să le pregătesc fanilor mei surprize foarte tari”, a mai declarat Miss Mary pentru Click! 

Cântă „Lacrimi din stilou”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
colaj jpg
image
image
image
image
image
image
instagram (3) jpg
FotoJet (11) jpg
cary grant jpeg
1 florin piersic png png
FotoJet (4) jpg
oana roman judecatoare jpg
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net