Axinte a hrănit canguri şi struţi în Australia

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

S-a înfofolit bine cu geaca de iarnă, şi-a pus căciula şi ghetele îmblănite şi s-a îndreptat spre aeroport. Geamantanul, în schimb, era plin de tricouri, slapi şi costume de baie. În Australia, destinaţia aleasă, îl aşteptau 40 de grade, palmieri şi plaje însorite.

Actorul Florin Petrescu, sau Axinte din fosta trupă "Vacanţa Mare", nu mai fusese în Australia de 13 ani, iar soţia sa, Carmen, niciodată. Comunitatea de români de acolo, în schimb, îi asalta cu invitaţii, astfel că, la sfârşitul lui ianuarie au plecat într-o vacanţă lungă.

Atât de lungă, pe măsura distanţei pe care au avut-o de parcurs. "Am mers mult cu avionul, vă daţi seama, dar, când vezi ce frumuseţi te aşteaptă, uiţi de tot. M-am acomodat repede cu fusul orar, Australia este, pe cât de îndepărtată, pe atât de exotică şi de frumoasă", spune Axinte.

Nu a trebuit să-şi caute loc de cazare sau să se ocupe de transferuri aeroport - hotel. Prietenii săi, români, s-au ocupat de tot. Actorul, împreună cu soţia, au stat în patru locaţii, unde au ţinut şi spectacole: Gold Coast, Melbourne, Perth şi Sydney.

Şi, dacă lui Carmen îi plăcea să stea la plajă şi să înoate în piscină, actorul petrecerea ore întregi la terase, cu gazdele sale. "Făceam grătare, beam bere şi spuneam bancuri. Nu ne mai săturam de bancuri, râdeam până ni se făcea rău", mărturiseşte Axinte, în prezenţa căruia e greu să nu te binedispui.

Făcea grătar în fiecare zi

Mâncarea tradiţională nu era extraordinară, spune Axinte. Cu toate acestea, a pus două-trei kilograme pe el.

simeon stalpnicul png

“Relaxarea cred că e un motiv, dar şi pentru că am gustat tot felul de ciudăţenii, printre care friptură de cangur şi coadă de şarpe. Cel mai mult făceam grătare, cu prietenii”.

«Îţi mâncau din palmă»

Una dintre cele mai interesante experienţe a fost vizita la un Zoo din Melbourne, unde a hrănit struţi, canguri şi papagali.

"Erau blânzi, stăteau la mângâiat şi veneau să-ţi mănânce din mână", mai spune actorul.

Totul, la ei, e impecabil

Axinte, cu soţia, s-au plimbat mult atât pe plajele nesfârşite, cât şi prin oraşe, unde totul era "ca la carte". Nu vedeai nici un pic de mizerie, nu era trafic, totul se desfăşura în cea mai perfectă armonie şi civilizaţie.

simeon stalpnicul png

"Suprafaţa ţării e mare, iar populaţia puţină. Mulţi au ferme, acolo, dacă mergi, nu se poate să nu-ţi găseşti loc de muncă", mărturiseşte Florin Petrescu.

Mai citeşte:

N-a avut curaj să amenajeze singur casa

Axinte a trădat cura de slăbire. Vezi ce şi cât a mâncat!

Benone Sinulescu: «Axinte a fugit în India cu banii mei»

image
image
image
image
image
image
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net