Au trecut 17 ani de la poza asta, dar e tot “piesă”. Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu, minijup pe covorul roşu

16577-mediafax_foto-dragos_cristescu.jpg

Ilie Dumitrescu, Letitia Badea, fosta nevasta Ilie Dumitrescu, copii Ilie Dumitrescu, premiera film, Un pas în urma serafimilor, sotii fotbalisti, Generatia de Aur
Aşa arăta, în anul 2000, superba Letiţia Dumitrescu
foto: Mediafax

Joi seara, într-un mall din Capitală, a avut loc premiera filmului „Un pas în urma serafimilor”, o nouă producţie românească, în care un rol important îl are fiul fotbalistului Ilie Dumitrescu (48 de ani), Toto Dumitrescu (19 ani). Fostul sportiv nu a reuşit să ajungă, însă oricum ar fi fost eclipsat la greu de Letiţia, femeia cu care a fost însurat 14 ani.

Ilie Dumitrescu Jr., alias Jude Law de România, cum e poreclit datorită aemănării cu actorul britanic, face parte din distribuţia peliculei „Un pas în urma serafimilor”, regizată de Daniel Sandu şi care va avea azi (22 septembrie) premiera în toată ţara. Joi seară, la cinematograful de la Mall Vittan, a fost prezentă toată distribuţia peliculei, dar şi familiile acestora. În centrul atenţiei a fost Ilie Dumitrescu junior, care a luat caimacul datorită mamei lui, fost fotomodel în tinereţe, şi care acum, la 45 de ani, este tot demnă de podium. Superba brunetă a îmbrăcat o rochie mini, vaporoasă, care-i lăsa la vedere picioarele lungi şi bronzate.

Ilie Dumitrescu, Letitia Badea, fosta nevasta Ilie Dumitrescu, copii Ilie Dumitrescu, premiera film, Un pas în urma serafimilor, sotii fotbalisti, Generatia de AurZoom
Letiţia, alături de mama ei şi de fiul Toto
foto: Sever Gheorghe

„În această seară mă însoţesc unul dintre fraţii mei, din cea de-a doua căsătorie a tatălui - celălalt are un bebeluş şi era ocupat - dar şi sora cea mică, Maya. Au mai venit bunica, mama, Letiţia Badea, care a fost model când era tânără, înainte să fie într-o relaţie cu tata. În timpul facultăţii ea a fost manechin pentru Zina Dumitrescu şi a vrut să dea şi la actorie, dar nu s-a mai întâmplat. Sora mea, Maya Daria Dumitrescu Badea (12 ani), a jucat şi ea în câteva filme, unul  chiar cu Steven Seagal. Au mai fost alături de mine unchiul, mătuşa şi câţiva prieteni foarte buni, care au ţinut să-mi vadă filmul. Nu am avut scene periculoase, doar că la un moment dat m-am aruncat de pe un pod”, ne-a povestit Ilie Dumitrescu Jr.

Ilie Dumitrescu, Letitia Badea, fosta nevasta Ilie Dumitrescu, copii Ilie Dumitrescu, premiera film, Un pas în urma serafimilor, sotii fotbalisti, Generatia de AurZoom
Letiţia Dumitrescu, sexy la premiara filmului "Un pas în urma serafimilor"
foto: Sever Gheorghe

Bunica tânărului a povestit pentru Click! că ea a fost cea care şi-a îndemnat nepotul să se facă actor. „Am observat că era talentat încă de mic. Îl imita pe Gigi Becali prin casă. L-am dus la cursuri de actorie, pentru că am simţit că poate face mai mult. Şi mama lui a vrut să facă actorie, dar apoi nu s-a mai putut. Toţi sunt foarte talentaţi şi au avut noroc”, ne-a spus femeia, mândră de nepoţii ei. Alături de Ilie Dumitrescu Jr. mai joacă în film şi Vlad Ivanov, Ştefan Iancu, Ali Amir, Ştefan Mihai, dar şi alţi tineri actori.

Ilie Dumitrescu, Letitia Badea, fosta nevasta Ilie Dumitrescu, copii Ilie Dumitrescu, premiera film, Un pas în urma serafimilor, sotii fotbalisti, Generatia de AurZoom
Copiii pe care Ilie Dumitrescu îi are cu Letiţia: Toto (19 ani) şi Mayra (12 ani)
foto: Gheorghe Chelu

Ilie şi Letiţia s-au despărţit în 2007

Ilie Dumitrescu şi Letiţia Badea au fost căsătoriţi 14 ani, timp în care s-au născut Toto şi Mayra, copiii cuplului. Povestea lor de iubire a început în 1993, când s-au cunoscut la emisiunea „Ceaiul de la ora 5”, de la TVR 2. Ea avea 21 de ani, era studentă în anul 4 la Filologie şi în timpul liber lucra ca manechin. Cei doi s-au despărţit în 2007. Ilie Dumitrescu mai are doi băieţi, Dani (27 ani) şi Sică (23 ani), din căsnicia cu Nela, iubita lui din adolescenţă.

Ilie Dumitrescu, Letitia Badea, fosta nevasta Ilie Dumitrescu, copii Ilie Dumitrescu, premiera film, Un pas în urma serafimilor, sotii fotbalisti, Generatia de AurZoom
Sică (în alb), fratele vitreg al lui Toto, a fost şi el prezent
foto: Gheorghe Chelu

 

Citește și

  • Aşchia a sărit departe de trunchi în cazul lor. Doi dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi fotbalişti români, Ilie Dumitrescu şi Gheorghe Hagi, au moştenitori care nu le-au călcat pe urme şi au făcut cariere în actorie. Ilie Dumitrescu Jr. şi Kira Hagi au cucerit deja marile ecrane.

  • La 19 ani, Sică Dumitrescu, băiatul fostului mare internaţional Ilie Dumitrescu, nu s-a făcut încă remarcat în fotbalul mare. Joacă acum la FC Snagov, după ce a mai trecut şi pe la Sportul Studenţesc şi Viitorul Constanţa, dar este decis să-i calce pe urme tatălui său.