Au chefuit cu ţuică şi friptane la pomana porcului

Ultima actualizare:

    Raluca și Pepe au cocoțat-o  pe micuța Maria pe trofeul  de 100 de kilograme
Raluca și Pepe au cocoțat-o pe micuța Maria pe trofeul de 100 de kilograme

Vedetele au intrat în febra pregătirilor de Crăciun. Solistul Pepe şi Marcel Toader şi-au rupt din timp şi au ajuns, în weekend, la una dintre cele mai importante tradiţii ale românilor, Ignatul. În timp ce Pepe doar a căscat gura la pregătiri, Marcel a pus mâna la treabă, demonstrându-le, viitorilor socri, că e priceput şi la bucătărie.

Miloşi din fire, ambii bărbaţi au evitat să privească la actul sacrificării porcilor, aşa că au ajuns la locul faptei, cam la o oră după  ritual.

„În viaţa mea nu am omorât nici măcar o găină. În schimb, am mâncat. Raluca, soţia mea, nu a poftit la ceva anume, chiar dacă e însărcinată. Nu îi place prea tare carnea de porc”, ne-a spus Pepe (35 de ani), după ce le-a făcut o vizită socrilor, care locuiesc în afara Bucureştiului.

Artistul a fost servit cu ţuică şi cu friptane, aşa cum e obiceiul, la pomana porcului. Şi, chiar dacă are doar doi ani şi patru luni, fetiţa cântăreţului, Maria, a dat dovadă de mare curaj atunci când părinţii au urcat-o pe trofeul Ghiţă, care cântăreşte 100 kg, fotografie pe care cârcotaşii au catalogat-o ca fiind macabră.

În schimb, Marcel Toader (51 de ani), un as la bucătărie, a pus osul la treabă şi şi-a ajutat socrii din Vâlcea, pe părinţii iubitei lui, solista de muzică populară Maria Constantin, să tranşeze porcul de 120 kg, din care au făcut cârnaţi şi fripturi. „Am ajutat cu ce am putut. M-am bucurat că părinţii iubitei mele m-au invitat la ei acasă, cu atât mai mult cu cât fostul soţ al Mariei nu a venit niciodată la sacrificarea porcului. Eu şi iubita mea suntem topiţi după preparatele din porc, mie îmi place să fac tobă. Iar sarmalele gătite de ea sunt delicioase, aşa că nu vor lipsi de pe masă ”, ne-a spus afaceristul, care va petrece şi Crăciunul şi Revelionul în apartamentul în care a investit recent 10.000 €.

Marcel a curățat porcul  de 120 kg, din care va face  tobă și cârnați pentru Crăciun
Marcel a curățat porcul de 120 kg, din care va face tobă și cârnați pentru Crăciun

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
oana roman judecatoare jpg
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
Designerul vestimentar face parte din delegația Top Line România, alături de Diana Baicu, Daiana Anghel și Marisa Paloma
banner oleg burlacu
cub mariana moculescu horia moculescu png
banner Anamaria Ferentz png
Banner Prodan Reghe Ferrari
image
actualitate.net
image
actualitate.net