Andreea Bălan: «Infidelitatea mi se pare lipsă de iubire şi respect»

Ultima actualizare:

    Andreea Bălan este jurat  în show-ul “Te cunosc  de undeva!”, care va avea premiera noului sezon  sâmbătă, 12 septembrie,  de la ora 20.00, la Antena 1 Foto Arhivă Personală
Andreea Bălan este jurat în show-ul “Te cunosc de undeva!”, care va avea premiera noului sezon sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1 Foto Arhivă Personală

Andreea Bălan ne-a povestit despre carieră, proiectele de viitor şi viaţa ei din spatele scenei. După un an agitat, se pare că Andreea Bălan şi-a regăsit liniştea.

Artista ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre carieră, planurile de viitor şi viaţa personală.

  • Jurizezi cel de-al optulea sezon al concursului “Te cunosc de undeva!”. O faci cu aceeaşi plăcere ca la început?

Bineînţeles. Nu am cum să mă plictisesc?! Ador această emisiune şi îmi doresc să facem 50 de sezoane.

  • Ţi-ar fi plăcut să participi ca şi concurent?

Consider ca am depăşit etapa de a fi concurent undeva.

  • Dintre concurenţii care te-au imitat până acum, care ţi s-a părut că a fost mai aproape de realitate?

Rona Hartner a fost unu la unu cu mine. A şi câştigat acea gală. M-a studiat şi mi-a imitat perfect vocea şi a făcut întocmai coregrafia.

  • Dansul e viaţa ta. Te implici şi în coregrafia concurenţilor?

Nu, eu şi Temişan vedem momentele direct la filmare. Noi suntem cei surprinşi la faţa locului.

  • În afară de acest concurs şi concertele pe care le ai, mai eşti implicată şi în alte proiecte?

Da. Am emisiunile tv la care merg să-mi promovez piesele, dar şi contractele de publicitate pe care le onorez fie cu şedinţe foto şi filmări, fie cu prezenţa la evenimente. Sunt extrem de ocupată, nu am timp liber deloc.

  • Fiind foarte ocupată pe plan profesional, mai ai timp şi pentru tine?

Tot ceea ce fac în carieră fac pentru mine. Eu ador “meseria” mea. Consider că am o viaţă frumoasă şi că sunt unul dintre norocoşii oameni de pe acest pământ care au un job pe care îl adoră.

«Viaţa mea s-a schimbat radical în ultimul an»

  • Şi dacă tot a venit vorba de viaţa personală, în momentul de faţă iubeşti?

Viaţa mea s-a schimbat radical în ultimul an. Am avut nişte experienţe mai puţin plăcute, ca orice om, de altfel. Dar după ploaie a răsărit soarele şi acum trăiesc nişte lucruri frumoase. Călătoresc, citesc foarte mult, mă dezvolt ca om. Am învăţat să ofer multă iubire şi toate acestea mă fac să fiu un om iubit şi adorat.

  • Eşti geloasă?

Eu cred că gelozia vine din neîncrederea în propria persoană, din cauză că ai nevoie de reasigurări constante de la partener. Eu nu am nevoie de aşa ceva şi nici nu consider normal să-mi arăţi gelozii, din moment ce mă cunoşti şi ştii că sunt extrem de serioasă şi fidelă.

  • Că tot ai adus vorba, cum priveşti infidelitatea?

Infidelitatea mi se pare o lipsă de iubire şi respect. Dacă la un moment dat în viaţă te simţi atras de altcineva, mai bine pui punct relaţiei actuale şi abia apoi începi ce doreşti cu altcineva. Cred însă că în viaţă totul se plăteşte.

  • Ce nu ai ierta niciodată bărbatului de lângă tine?

Nu ştii exact ce ai sau ce nu ai ierta decât în momentul în care eşti pus în acea situaţie. Cu toţii ne batem cu pumnii în piept că nu am ierta aia sau ailaltă, dar când ţi se întâmplă, constaţi că poţi ierta din mai multe motive pe care ceilalţi nu le pot înţelege, pentru că nu trăiesc viaţa ta.

Îşi doreşte un copil foarte mult

  • Pe scenă vedem o Andreea veselă, exuberantă, dar acasă cum eşti?

Sunt foarte drăgălaşă, iubitoare şi destul de pozitivă. Îmi place să alint şi să mă alint. Bineînţeles că am şi eu momentele mele de tristeţe, dar trec repede.

  • În presă au existat şi articole mai puţin plăcute despre tine. Care a fost cea mai mare minciună pe care a relatat-o presa despre tine?

De-a lungul anilor s-au scris foarte multe minciuni despre mine: că m-aş fi cuplat cu nişte oameni cu care eu nu aveam nici o legătură, că aş avea lifting la braţe... Înţeleg exagerările din titluri, dar nu pot să accept sub nici o formă minciunile.

  • Ai declarat că îţi doreşti un copil. Ai fi de acord să faci un copil fără să fii căsătorită?

Da, nu mai cred în acel act. O foaie nu ţine doi oameni împreună.

  • Dacă ai avea un copil, l-ai lăsa să fie artist?

Da, dar trebuie să-şi trăiască mai întâi copilăria. Abia la adolescenţă, dacă el doreşte acest drum, îl poate alege.

  • Cum îţi întreţii silueta?

Prin foarte mult dans.  

  • Ai fost în vacanţă?

Am călătorit în ultimul an în şase ţări. Din fiecare calătorie mă întorc mai bogată. Mă descopăr pe mine şi evoluez spiritual. Doar în străinătate mă regăsesc. 

A debutat la 10 ani

Chiar dacă în viața personală nu a prea avut noroc, Andreea Bălan se consideră o persoană norocoasă. În plan profesional, satisfacțiile pe care le are nu se compară cu nimic.

  • S-a născut la 23 iunie 1984, în Ploiești;
  • Părinții ei se numesc Săndel și Valeria;
  • A absolvit Facultatea de Jurnalism și Filosofie;
  • Când era mică își dorea să devină medic pediatru;
  • La 10 ani a debutat la emisiunea “Ba da, ba nu”, de la TVR;
  • Nu se poate spune că are un job, în sensul de a fi angajată, dar primii bani munciți au fost obținuți la 12 ani, când a câștigat trofeul “Mica Prințesă”, la Festivalul internațional “Micul Prinț”. Cu ei și-a cumpărat hăinuțe.
  • Mănâncă orice nu conține grăsimi;
  • Cel mai frumos moment trăit de ea este cel de la Campionatul internațional de dans din Mexic, unde a câștigat medalia de argint;
  • Pasiunile sale sunt muzica, dansul, călătoriile și lectura.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
cub gabi badalau claudia patrascanu png
scena teatru jpg
brooks nader sports illustrated profimedia jpg
jennifer lopez ben affleck profimedia jpg
ela craciun 3 jpg
Ramona Badescu jpg
Jennifer Lopez si Ben Affleck  jpeg
banner david pușcaș png
image
actualitate.net
image
actualitate.net