Anca Serea îi va boteza bebeluşa Dianei Bart

Ultima actualizare:

    Anca Serea, de la pupitrul ştirilor sportive direct în ringul de dans foto: arhiva personală
Anca Serea, de la pupitrul ştirilor sportive direct în ringul de dans foto: arhiva personală

Gazda emisiunii „Focus magazin” (Prima TV), Diana Bart (35 de ani), însărcinată în patru luni, va avea parte, în 2017, de două evenimente importante, căci va deveni şi soţie, şi mamă.

Mihai Dumitrescu, iubitul ei, a cerut-o de soţie, într-un cadru romantic, în vacanţa din Italia, iar în urmă cu ceva vreme şi-au făcut jurăminte în biserică: „În proporţie de 90% vom avea o fetiţă. Dar pot apărea surprize, voi mai face ecografii până atunci. Am vrut să nu anunţăm pentru că nu voiam să se întâmple accidente. Naşa copilului nostru va fi Anca Serea, colega mea de la Prima TV”, ne-a povestit Diana Bart.


    Diana Bart este  însărcinată în patru  luni. Ea speră că  va avea o fetiţă
Diana Bart este însărcinată în patru luni. Ea speră că va avea o fetiţă

Vedeta susţine că acum se simte bine, după ce, în prima lună şi jumătate de sarcină s-a cam chinuit cu somnul şi cu mâncarea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Catherine Zeta Jones si Michael jpg
image
image
image
image
image
image
carmen harra piersic 1868x1080 1 jpg
florin piersic bianca dragusanu jpg
dan negru facebook jpg
banner gabriela cristea png
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
image png
cristina siscanu jpg
Alin Oprea a mers la Cluj, de Paște foto arhiva personală
image
actualitate.net
image
actualitate.net