Alexandru Constantin şi-a "terorizat" vecinii! Ce a făcut prezentatorul de şi-a pus un cartier întreg în cap

Ultima actualizare:

    Alexandru Constantin a intrat în gura vecinilorfoto: arhiva personală
Alexandru Constantin a intrat în gura vecinilorfoto: arhiva personală

Deşi au trecut demult sărbătorile de iarnă, Alexandru Constantin s-a gândit să marcheze şi data de 1 mai în spiritul Crăciunului. Realizatorul emisiunii Constantin 60' de la PrimaTV, nu își face bagajele ca să meargă la mare, ci şi-a surprins vecinii cu un gest cel puţin ciudat.

În preajma lui 1 mai, Alexandru Constantin, realizatorul emisiunii Constantin 60' de la PrimaTV, a reuşit să le atragă atenţia vecinilor. Aceștia și-au pus mâinile în cap și l-au catalogat ca fiind "nebunul cartierului". "Întotdeauna mi-am dorit să am casa plină cu luminițe în preajma sărbătorilor de iarnă. Dar dacă mi-au trebuit șapte ore ca să le pun pe casă, ei bine, mi-a luat aproape cinci luni să le dau jos", spune Alexandru Constantin.

Pentru că vedeta PrimaTV a vrut să se bucure cât mai mult de luminițele de Crăciun, aflați că acestea au fost aprinse în aproape toate nopțile de primăvară. "Recunosc că poate am exagerat, dar am vrut să mă bucur cât mai mult de luminițele de Crăciun. Poate și de asta, vecinii mi-au spus în glumă că sunt «nebun». Până la urmă fiecare are nebuniile lui", a mai precizat Constantin despre trăsnaia din preajma lui 1 mai.

Pe Alexandru Constantin îl vedeți în fiecare seară, de luni până joi, la Click! alături de Diana Bart, iar duminica, de la ora 22.30, ascultă povestea din spatele celebrității de la invitați de renume, la Constantin 60'.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
adela popescu colaj instagram jpg
stefan iordache jpg
christian sabbagh jpg
CRBL instagram jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
 Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile
banner claudia patrascanu png
cub gabi badalau claudia patrascanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net