Alex Velea, întâmpinat cu pâine, sare şi ţuiculiţă pe aeroportul din Chicago

Ultima actualizare:

    Alex Velea a pășit pe pământ american pentru un super turneufoto: arhivă personală
Alex Velea a pășit pe pământ american pentru un super turneufoto: arhivă personală

Tot mai mulţi dintre soliştii noştri ajung să cânte în spectacole peste hotare, pe bani frumoşi. Cele mai recente exemple sunt Alex Velea, Delia şi Alexandra Stan, care au concerte în SUA, în Italia şi în Liban.

Deşi iubita sa, Antonia, este însărcinată şi va naşte în curând un băieţel, Alex Velea trăieşte “visul American”. Artistul a plecat într-un turneu în SUA, unde va avea o serie de concerte în oraşe importante, precum New York, Chicago, Detroit sau Philadelphia.

Nu e prima dată când Velea va susţine show-uri peste Ocean, la începutul acestui an, artistul concertând în Canada. În turneul care debutează pe 4 noiembrie, în Atlanta, solistul va avea alături o echipă numeroasă, cu dansatori şi un invitat special, pe Rashid.

S-ar părea că Velea va încasa pentru acest turneu în jur de 30.000 de dolari. El a ajuns joi dimineață, 3 noiembrie, în Chicago şi a fost întâmpinat în cel mai tradițional stil românesc cu putință: pâine, sare, ţambal... limuzină.


    Alex Velea, primit cu pâine și sare pe aeroportul din Chicagofoto: arhivă personală
Alex Velea, primit cu pâine și sare pe aeroportul din Chicagofoto: arhivă personală


    Alex Velea, întâmpinat de un ansamblu folcloric pe aeroportul din Chicagofoto: arhivă personală
Alex Velea, întâmpinat de un ansamblu folcloric pe aeroportul din Chicagofoto: arhivă personală


    Alex Velea, întâmpinat de un ansamblu folcloric pe aeroportul din Chicagofoto: arhivă personală
Alex Velea, întâmpinat de un ansamblu folcloric pe aeroportul din Chicagofoto: arhivă personală

Era zarvă mare  pe giganticul aeroport O’Hare din Chicago, unde sute de persoane s-au oprit pentru a admira generoasa primire facută pe continent american lui Velea. După 12 ore de zbor solistului nu i-a venit să creadă că este primit precum Ceaușescu, cu un ansamblu folcloric, pâine și sare, dar și cu un taraf autentic condus de maestrul țambalist Nicolae Feraru, devenit faimos în toată America pentru că fost decorat personal de președintele Barak Obama cu cea mai mare distincție oferită pentru promovarea artelor populare.

Copleșit de primire, Alex Velea şi echipa lui au păşit pe covorul roşu până la limuzină, înainte să fie conduşi ca nişte regi la hotel. Pe drum, Velea a ”ras” și un păhăruț de pălincă, să nu uite că este român. Alex Velea va concerta în Atlanta (4 noiembrie), Chicago (5 noiembrie), Philadelphia (6 noiembrie), Detroit (11 noiembrie), New York (12 noiembrie) şi Cleveland (13 noiembrie).

Şi alte soliste cântă peste hotare

Jurata de la “X Factor” şi ”iUmor” are weekend-ul acesta ocupat cu un concert peste hotare. Delia va cânta pe 5 noiembrie într-un club din Roma. Se pare că Delia va încasa peste 10.000 de euro pentru acest concert, cazarea şi drumul pentru toată echipa artistei fiind suportate de organizatori. După ce a avut concerte în Japonia și Turcia, Alexandra Stan va cânta pe 3 decembrie în Beirut, Liban. Surse apropiate interpretei ne-au dezvăluit că solista încasează peste 15.000 de euro pentru acest concert.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
bancomat
image
image
image
image
image
image
Daniel Pavel  (3) JPG
Sâmbătă a fost zi de curățenie și ecologizare pe Platoul Feteni din Râmnicu Vâlcea iar artiștii au spus "Prezent"!
1 florin piersic 84 de ani 3 jpg jpeg
banner dinu maxer axxa png
 Alessia se simte acum ca peștele în apă pentru că face ce iubește cel mai mult
banner naomi png
instagram (3) jpg
cary grant jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net