Alex de la Loto: «Toată viaţa am avut noroc la bani»

Ultima actualizare:

    Alexandru Croitoru prezintă de 8 ani “Lozul cel mare”
Alexandru Croitoru prezintă de 8 ani “Lozul cel mare”

I se mai spune „Mister 6/49” sau „Mânuţa norocoasă a Loteriei”. Nu pentru că ar fi câştigat vreodată ceva pentru el, ci pentru că de opt ani, de când prezintă emisiunea „Lozul cel mare” de la TVR1, a făcut mii de români fericiţi. Însă Alexandru Croitoru are şi el doza lui de noroc.

Banii au tras dintotdeauna la Alexandru. Când era mic, îi primea „pe ochi frumoşi” de la părinţi, bunici şi mătuşi, iar puşculiţa lui era mereu plină. Mai târziu, s-a bucurat să-i procure singur. Nu are voie să joace la loto, angajat fiind în cadrul instituţiei, dar de fiecare dată când pleacă în vacanţă peste hotare îşi cumpără lozuri. De cele mai multe ori, câştigă câte ceva.

Însă cel mai mare noroc îl are la femei. „Ca să fiu sincer, mereu am avut noroc la fete frumoase. Destinul a fost şi este bun cu mine. Şi, de asemenea, mai am noroc la shopping. Spun asta pentru că, dacă îmi doresc ceva, e suficient să intru în unul sau două magazine şi găsesc imediat ce caut, nu pierd mult timp”, spune cu mândrie prezentatorul.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
damian draghici anastasia soare colaj instagram jpeg
Cu ce gânduri a intrat Andreea Antonescu în 2026!
r115 vedete foto1 140 180 mickey rourke profimedia 0413342126 jpeg
banner anamaria prodan jpg
Madalina Ghenea, foto Instagram jpg
image jpeg
Catalin Bordea, bunica Aspazia, foto captura video YouTube jpg
banner farfuze la plajă jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net