Adio, sâni mici! Natalia Mateuț își pune silicoane

Ultima actualizare:
Natalia abia așteaptă să își mărească bustul
Natalia abia așteaptă să își mărească bustul

Gata, Natalia Mateuț s-a decis! După ce toți prietenii i-au sugerat să-și facă o modificare în zona decolteului, șatena s-a hotărât și își pune silcoane la medicul supranumit ”sculptorul decolteelor”.

Până la 25 de ani, Natalia Mateuț nu a apelat la nicio intervenție chirurgicală. Și-a mărit pomeții, buzele, însă a fost întotdeauna mulțumită cu bustul ei mic.


    Natalia abia așteaptă să își mărească bustul
Natalia abia așteaptă să își mărească bustul

Chiar spunea la o vreme că nu o să-și pună vreodată silicoane, dar iată, că după ce a intrat o singură dată în cabinetul medicului estetician ales de ea și a văzut ce rezultate au pacientele lui, Natalia a spus „Da, acum vreau să-mi măresc sânii”.

Luna trecută, Nati a fost la un consult, iar medicul a decis să-i pună implanturi de mărime medie, care să-i permită să măsoare de la 85, cât este dimensiunea bustului, la 90, chiar 92.  ”Am emoții, dar știu că sunt pe mâini bune, mai ales că toate prietenele mi-au recomandat să vin la domnul doctor Vitalie Stan. Abia aștept să ajung sâmbătă să mă opereze. Îmi va pune cele mai performante implanturi, o mărime de bun-simț”, ne-a spus Natalia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
kim kardashian corset instagram jpg
shakira gettyimages jpg
Irina Margareta Nistor jpg
banner ilie nastase png
image png
banner mihai traistariu png
Cornelia Rednic a ieșit de dimineață în parc să facă sport și mișcare
 Adina Postelnicu din trupa Heaven este foarte legată de nepoțelul ei, Maxim, fiul surorii sale, Roxana
image
actualitate.net
image
actualitate.net