Adda, tărâtă într-un scandal fără voia ei!

Ultima actualizare:

    Adda este interpreta hitului ”Nu plânge, Ana!”FOTO: Arhiva personală
Adda este interpreta hitului ”Nu plânge, Ana!”FOTO: Arhiva personală

Interpreta hitului „Nu plânge, Ana!” a avut parte zilele trecute de o întâmplare mai puţin obişnuită. Adda, pe numele ei real Alexandra Moldovan (24 de ani) a aflat cu stupoare că este trecută pe afişul unui turneu care va dura un an, fără să-și fi dat vreodată acordul pentru așa ceva.

După a lansat piese precum “Îţi arăt că pot” sau “Nu plânge Ana”, Adda este acum pe val şi primeşte diverse oferte de concerte şi apariţii TV. Din păcate, solista a căzut pradă zilele trecute unei înşelăciuni, căci numele ei a apărut pe afişul-capcană al unui concert.

Deşi artista știa doar de un spectacol, pe afiș apărea că Adda va pleca un an în acel turneu. Solista a lămurit lucrurile pe contul personal dintr-o rețea de socializare.

“Astăzi am fost pusă într-o situaţie nemaiîntâlnit de neprofesionistă. Managerul meu a fost contactat de către Dana Matei şi Bob Daniel (Academia de Entertainment) pentru susţinerea unui (SINGUR!!!) concert în Rm. Sărat. Ţin să precizez că absolut toate concertele mele se întâmplă doar cu contract şi factură, iar în contractul meu standard există o clauză conform căreia trebuie să fiu remunerată complet până la urcarea pe scenă. Am ajuns în locul unde se desfăşura evenimentul, ca să aflu cu stupoare că nu au să îmi dea suma totală de bani (lipseau 900 de lei), drept pentru care am transmis prin managerul meu că nu urc pe scenă în aceste condiţii”, a explicat Adda.

”Nu la mult timp după, în camera unde stăteam, a venit o anumită Loredana Toma care mi-a vorbit că la piaţă: «Ţi-e frică că nu-ţi dăm banii? De ce eşti supărată? Dacă nu urci, anunţăm pe scenă că nu vrei să cânţi.» I-am spus că tot ce ţine de financiar şi contracte se discută cu managerul meu şi că o rog frumos să ne respecte intimitatea şi să iasă din cameră. Răspunsul ei? «Păi dacă nu vorbesc cu tine, cu cine? Cu femeia de serviciu? Eşti neprofesionistă!». Cu greu s-a rezolvat această situaţie, tot ei aducându-mi reproşuri că au trebuit să scoată bani din conturile personale”, a mai spus cântăreața.

Coșmarul Addei nu s-a încheiat însă aici. ”Mai mare mi-a fost stupoarea când am văzut articole în care se foloseşte imaginea mea pentru a promova turneul celor de la Today, prin care se anunţă că eu merg alături de ei pe parcursul unui an întreg! Nimic mai fals, nu am acceptat aşa ceva, nu există niciun contract care să stipuleze acest lucru”, a precizat Adda.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Soldații ucraineni evacuează locuitorii din localitățile de lângă granița cu Rusia FOTO PROFIMEDIA
image
image
image
image
image
image
cher alexander edwards jpg
banner dive png
Banner Ștefan Bănică
banner rita mureșan png
dana rogoz (1) jpg
image png
andreea marin facebook jpg
banner tatici png
image
actualitate.net
image
actualitate.net