ADDA, melodie emoţionantă, cu mesaj pentru viitoarele mămici

adda1.jpg

adda
Addaeste mămică de băiat
Foto: Facebook

Este mamă şi ştie ce înseamnă grija şi responsabilitatea pentru un copil. În primul rând asta a determinat-o pe ADDA să lanseze o melodie emoţionantă, a cărei orchestraţie e construită pornind de la sunetul bătăilor de inimioare ale bebeluşilor din burticile viitoarelor mămici. Ea s-a implicat, astfel, într-o campanie care le îndeamnă pe viitoarele mămici să fie responsabile și să nu consume alcool în timpul sarcinii.

„Nu am făcut niciodată excese, cu nimic, iar când am rămas însărcinată mi-am dat seama că sunt 100% responsabilă de viața care crește în mine. Toate deciziile pe care le iau în viață, le iau gândindu-mă la copilul meu. Pentru că vreau să fie bine din toate punctele de vedere. Și vreau să îi fiu exemplu. Pentru că, vrem nu vrem, copiii sunt oglinda părinților”, a declarat ADDA.

Piesa „Am grijă de noi” a fost lansată azi pe canalul de Youtube a artistei şi pe platforma DespreAlcool.ro și face parte din campania #9cu0 (9 luni cu 0 alcool), care, împreună cu experți, specialiști și personalități, printre care și Dana Rogoz, atrage atenția viitorilor părinți asupra riscurilor mari asociate consumului de alcool în timpul sarcinii.

“Sunt foarte bucuroasă că sunt ambasadoare a campaniei #9cu0 și că prin acțiunile mele pot ajuta ca mesajul “9 luni cu 0 alcool” să ajungă la cât mai multe viitoare mămici. De exemplu, împreună cu colegii mei de la Teatrul Godot, am reușit să ajungem cu mesajul de responsabilizare la peste 1.600 de oameni care au venit să vadă piesa de teatru 30+ și continui cu drag acest demers.”, a declarat Dana Rogoz, referindu-se la alte acțiuni din cadrul campaniei.

Azi, la evenimentul de lansare a pieseiZoom
Azi, la evenimentul de lansare a piesei

Alcoolul consumat în timpul sarcinii poate avea consecințe grave asupra bebelușului, dar și asupra mamei. Printre posibilele riscuri se numără avortul spontan, nașterea prematură sau întârziată sau probleme grave de dezvoltare a bebelușului. Cercetarea realizată într-o comunitate pilot arată că peste un sfert dintre femeile participante consideră că o cantitate mică de alcool consumat ocazional, în timpul celor 9 luni de sarcină, nu dăunează mamei sau viitorului bebeluș. Prin campania #9cu0, platforma DespreAlcool.ro își propune să schimbe această percepție.

“Sunt onorat că ADDA și echipa DeMoga Music au răspuns cu entuziasm invitației noastre de a transmite un mesaj atât de important prin intermediul muzicii. De-a lungul timpului am făcut eforturi considerabile pentru a ajunge cu acest mesaj la cât mai mulți viitori părinți. Sunt convins că prin această melodie vom putea contribui la informarea și mai multor părinți și la prevenirea riscurilor ce pot apărea la viitorii bebeluși.”, a declarat Robert Uzună, Corporate Affairs Director Ursus Breweries.

Ascultă şi tu piesa aici.