Tatăl lui Şerban Huidu: «Trebuie să plătească o parte din pagube»

Ultima actualizare:

    Şerban Huidu nu şi-a  revenit complet după  accidentul din  octombrie. El este tot  timpul abătut şi trist
Şerban Huidu nu şi-a revenit complet după accidentul din octombrie. El este tot timpul abătut şi trist

Şerban Huidu a fost trimis ieri în judecată pentru ucidere din culpă, fiind acuzat de omorârea a trei persoane după ce, pe 16 octombrie 2011.

Tatăl lui Şerban Huidu a mărturisit că se aşteaptă la ce e mai rău în acest caz. Florin Huidu este de părere că fiul său trebuie să răspundă pe măsura faptelor sale.

„Este un act de procedură judiciară, juridică, aşa e legea, era normal să se ajungă aici. Sunt oamenii legii, nu ne amestecăm, să judece legea, primim orice fel de veste. Să vedem ce apreciază legea, judecătorul. Eu am încredere în justiţie, până la urma urmei, sigur că şi el trebuie să plătească o parte din pagube, eu zic că faţă de familiile alea şi-a luat nişte măsuri. În al doilea rând, cine greşeşte sigur mai plăteşte, aţi văzut că şi el a zis: «Domne, o să suport rigorile legii!».

Nu suntem oameni să mă duc eu să vorbesc cu judecătorul, Doamne iartă-mă, sunt un om de rând. Aşteptăm cu sufletul la gură şi noi, ca şi dumneavoastră. Părerea mea este că au mai fost situaţii când, cum să spun, când eşti cu familia şi cu doi copii după tine, sigur că nu-ţi doreşti să omori pe cineva. Eşti de vină, într-adevăr, dar au fost mai mulţi factori, ăla era şi el în depăşire, l-a speriat p-ăsta când l-a văzut pe partea cealaltă, să nu privim cu răutate din partea voastră, că am văzut că presa în general a sărit precum corbii pe el. Asta e, se mai poate întâmpla oricui!", a declarat tatăl lui Şerban Huidu pentru ziarul Ring.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ruși pe aeroportul Vnukovo din Moscova după anunțul mobilizării FOTO Twitter
image
image
image
image
image
image
telefon ecran getty jpg
casa de marcat supermarket pexels jpg
gratii 1 jpeg
Sebastian Olariu si tatal lui FOTO Antena 3 Facebook jpg
istanbul pexels jpg
urangutan pixabay jpg
harta razboi ucraina steag drapel rusia europa shutterstock 2114384846 jpg
Nervos
image
actualitate.net
image
actualitate.net