Cristian Sabbagh, la pupitrul jurnalului cu mâna în ghips!

Ultima actualizare:

    Sabbagh a venit la serviciu cu un ghips pe mâna stângă
Sabbagh a venit la serviciu cu un ghips pe mâna stângă

La costum şi cravată la pupitrul jurnalului, dar cu mâna în ghips! Cristian Sabbagh a prezentat Ştirile Kanal D cu braţul imobilizat.

„Am suferit un accident aseară, mi-am rupt mâna. Nu acuz pe nimeni", a ţinut el să precizeze. „Pe moment nu mi-am dat seama cât de grav este. Am fost dus la spital, unde am primit îngrijiri medicale. V-am spus aceste lucruri pentru a vă explica de ce mă prezint astfel în faţa dumneavoastră", a lămurit prezentatorul situaţia.

Postul amintit a difuzat imaginile în care jurnalistul a căzut de pe un gard şi s-a accidentat. În materialul filmat în timpul manifestaţiilor, colegii îl întreabă dacă a păţit ceva la mână. „E ruptă sau luxată, nu ştiu. Hai să continuăm!", spune acesta fără să-şi întrerupă reportajul.

simeon stalpnicul png

Cristian Sabbagh nu este singurul care apare în această postură. În 2010, Andreea Esca a prezentat Ştirile PRO TV cu piciorul stâng în ghips, după ce şi l-a rupt la schi, pe pârtiile din Austria. Ea a stat într-un scaun special amenajat în studio. "Sper ca oamenii care mă privesc să nu fie deranjaţi de poziţia mea pe alocuri mai «într-o parte». Voi ţine piciorul pe nişte cuburi speciale", declara Andreea la vremea respectivă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
alergii  jpg
protest INQUAM Photos  jpg
khamenei alegeri tw1 jpg
florentina jpg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
bucharest jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
edesia ro 202207 miedul bautura straveche din miere de albine 02 1024x684 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net