Primul MasterChef al României a intrat în afaceri

Ultima actualizare:
Şorţurile din colecţia “1773”  au încorporate buzunare  speciale pentru manevrarea  produselor fierbinţi  din orice bucătărie
Şorţurile din colecţia “1773” au încorporate buzunare speciale pentru manevrarea produselor fierbinţi din orice bucătărie

Câştigătorul primului sezon “MasterChef” din România, Petru Buiuca (24 de ani), şi-a împlinit unul dintre cele mai mari vise, punând pe picioare o afacere inedită. Folosindu-se de experienţa lui, acesta a conceput un nou tip de şorţuri, adaptate atât nevoilor fiecărei gospodine, cât şi exigenţei bucătarilor profesionişti.

În urmă cu aproape un an, Petru Buiuca obţinea titlul de „Primul MasterChef din România" şi câştiga marele premiu de 50.000 de euro, în cadrul concursului de la PRO TV. După ce şi-a ajutat financiar familia şi s-a bucurat de o călătorie iniţiatică în tainele bucătăriei franceze, tânărul originar din Constanţa a decis că este momentul să-şi pună în practică o idee revoluţionară şi să demareze o afacere cu şorţuri de bucătărie.

Zis şi făcut! Ajutat de Cosmina Sîrbu şi de Camina Nicolau, două tinere studente la Arhitectură, acesta a realizat designul şorţurilor, o inovaţie datorită unui element pe care l-a denumit „esp noheat". „Esp noheat este invenţia mea, în curs de patentare. Sunt nişte buzunare capitonate care se pot folosi în loc de banalele mănuşi de bucătărie şi cu care se pot manevra preparatele fierbinţi", a explicat Petru, pentru Click!

Talentatul bucătar a povestit şi cum i-a venit ideea acestei afaceri, care poartă numele "1773", numărul lui norocos. "Ideea de a lansa o astfel de colecţie mi-a venit atunci când căutam cu disperare un şorţ frumos, util şi care să mă reprezinte.

Colecţia se numeşte 1773, pentru că acest număr reprezintă steaua mea norocoasă. E numărul meu din concurs şi simbolul pe care mi l-am tatuat ulterior", a dezvăluit Petru.

Acesta a mărturisit că nu a fost deloc uşor să pună la punct această afacere, în care a investit peste 2.000 de euro, dar că este foarte mândru de ceea ce a ieşit, fiind convins că profitul va fi pe măsura muncii depuse. "Încă nu am investit în producţia propriu zisă, dar am depăşit 2.000 de euro. Însă nu regret nimic, am mare încredere în acest produs.

Marjele de profit sunt situate undeva între 7% şi 17% din încasări, dar trebuie să se ia în calcul că nu e vorba despre o înmulţire şi gata. E vorba despre mult mai mult. Când tragi linie, ori zâmbeşti, ori plângi", a explicat Petru.

Din 27 mai, şorţurile "1773 by Petru Buiuca" vor putea fi comandate de pe site-ul lui personal, cel pe care Petru l-a deschis imediat după finala de la "MasterChef" şi unde acesta postează cele mai recente creaţii culinare ale lui.

Preţul unui astfel de exemplar vestimentar variază între 95 şi 120 de lei, în funcţie de model. "Şorţurile fără elementul special sunt 94.90 de lei bucata, plus taxe de transport, iar cele cu acest element sunt 119.90 lei bucata. Ambele vor fi disponibile atât în varianta pentru bărbaţi, cât şi în cea pentru femei, culorile standard fiind bej pentru femei şi negru pentru bărbaţi, acestea putând fi modificate în funcţie de cerinţele clientului", a conchis Petru.

Bogdan Alexandrescu şi Alex Petricean, alias Dexter şi D'Artagnan, au fost poate cei mai norocoşi dintre foştii concurenţi. Aceştia au fost cooptaţi de Chef Florin Dumitrescu în echipa de bucătari a restaurantului pe care îl conduce. La scurt timp însă, cei doi au acceptat propunerea unui om de afaceri de a pune pe picioare un concept unic, restaurantul "Autographe", unde fiecare preparat era un autograf culinar al celor doi. Din păcate, această afacere nu a avut succesul scontat, cei doi despărţindu-se cu scandal de conducerea restaurantului.

Şorţurile din colecţia “1773”  au încorporate buzunare  speciale pentru manevrarea  produselor fierbinţi  din orice bucătărie
Şorţurile din colecţia “1773” au încorporate buzunare speciale pentru manevrarea produselor fierbinţi din orice bucătărie

Simpaticul concurent de la "MasterChef" a rămas în memoria publicului datorită modului foarte deschis în care şi-a exprimat emoţiile în timpul concursului, acesta neferindu-se să ţipe sau să sară în sus de bucurie când îi reuşea câte un preparat. Sissoko a reuşit să-şi împlinească unul dintre cele mai mari vise, acela de a-şi lua diploma de bucătar. Ulterior, a participat la procesul de modernizare a bucătăriilor din mai multe restaurante de pe Valea Prahovei şi a organizat chiar şi cursuri pentru bucătari, în Sinaia, pe care i-a şcolit în legătură cu noile tehnologii din domeniu.

Şorţurile din colecţia “1773”  au încorporate buzunare  speciale pentru manevrarea  produselor fierbinţi  din orice bucătărie
Şorţurile din colecţia “1773” au încorporate buzunare speciale pentru manevrarea produselor fierbinţi din orice bucătărie

Clasată pe locul al doilea în finala de la "MasterChef", Mimi Nicolae nu a fost descurajată. Aceasta a continuat să-şi demonstreze talentul culinar şi a devenit imaginea unui lanţ de supermarketuri din ţară. Recent, a gătit pentru participanţii la cea de-a treia etapă a campionatului naţional de autoslalom. Aceasta a pregătit meniul pentru 200 de persoane.

Şorţurile din colecţia “1773”  au încorporate buzunare  speciale pentru manevrarea  produselor fierbinţi  din orice bucătărie
Şorţurile din colecţia “1773” au încorporate buzunare speciale pentru manevrarea produselor fierbinţi din orice bucătărie

Andreea Moldovan, cea care a devenit celebră drept casnica de la "MasterChef" a continuat să gătească pentru fanii ei de pe Facebook, cu care a împărtăşit zilnic reţete inovatoare. De curând, aceasta a decis că este momentul să intre şi ea în afaceri şi să deschidă un bistro în zona Floreasca din Capitală. Aici vor putea fi găsite preparate de patiserie şi boulangerie.

Gabriel Godeanu,  patron de fast-food
Gabriel Godeanu, patron de fast-food

Între Mehrzad Moghazehi şi Alex Cîrţu s-a legat o frumoasă prietenie. Cei doi au devenit gazdele show-ului culinar "Senzații în bucătărie", la postul TV H2.0. În paralel, Mehrzad se ocupă de blogul lui personal, iar Alex îşi întreţine pasiunea pentru fotografie. De asemenea, cei doi plănuiesc să deschidă un studio de gătit, alături de Petru Buiuca, câştigătorul "MasterChef".


    Gabriel Godeanu,  patron de fast-food
Gabriel Godeanu, patron de fast-food

Gabriel Godeanu, cel care a fost poreclit de membrii juriului "MasterChef"drept "Sorcoveanu", din cauza modului foarte încărcat în care obişnuia să-şi orneze farfuriile din concurs, a dat preparatele culinare sofisticate, pe produse de tip fast-food. Acesta şi-a deschis propria afacere, o rotiserie şi o cafenea, în zona Colentina din Capitală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lucian mandruta jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net