Ei sunt cei mai buni de la "MasterChef"! Află care sunt poveştile lor!

Ultima actualizare:
Ana Rotaru (foto:PRO TV)
Ana Rotaru (foto:PRO TV)

Cel de-al doilea sezon al concursului "MasterChef" se apropie de final. Dintre toţi cei care au râvnit la marele premiu, doar şase au fost suficient de pregătiţi încât să ajungă până aici. Marţi, 28 mai, începând cu orele 20.30, "MasterChef" îşi va alege câştigătorul, care va pleca acasă cu marele premiu de 50.000 de euro. Click! vă prezintă în exclusivitate poveştile celor şase semifinalişti.

Ana Rotaru a participat la concurs însărcinată

Mihai Toader (foto: PRO TV)
Mihai Toader (foto: PRO TV)

Ana are 23 de ani, este din Chişinău, însă locuieşte în Bucureşti. A învăţat să gătească urmărind reţete pe internet sau la televizor. A fost nevoită să înveţe să gătească pentru că a venit la facultate în Bucureşti şi, fiind singură, a trebuit să se gospodărească. Adoră să prepare fructe de mare, este o slăbiciune de-a ei: preferă midiile şi încearcă să le prepare cât mai special, cam de câteva ori pe săptămână. Este talentată şi la desen, obişnuieşte să facă desene cu rochiţele pe care le duce la croitorie. Consideră că se poate exprima creativ prin preparatele culinare. Ambiţia ei este să se întoarcă în Chişinău şi să facă ceva măreţ sau să prezinte o emisiune culinară. La preselecţiile „MasterChef" le-a mărturisit juraţilor că este însărcinată.

„MasterChef" înseamnă pentru ea o şansă de a se reprofila după facultate. Pe lângă gătit, Ana are însă şi alte hobby-uri: în Chişinău obişnuieşte să tragă cu pistolul, aici merge şi trage la talere, îi place să se plimbe pe role şi să deseneze. În adolescenţă a câştigat un festival de creativitate pentru liceeni din toate ţările (38 de ţări), în Berlin, unde împreună cu echipa ei au obţinut locul 1. A lucrat în cadrul unei organizaţii non-guvernamentale, unde a reuşit să predea ore de dans cu ajutorul unor prieteni foşti dansatori. În primul an de facultate la Bucureşti i-a fost foarte greu.

Nu îi plăcea să stea în cămin, nu îi plăcea mâncarea de la cantină. Într-o vacanţă de iarna a mers la Chişinău unde l-a cunoscut pe Trofim, actualul ei logdnic. Reîntorşi la Bucureşti, unde învăţau amândoi, au început să se vadă mai des, mai întâi să se plimbe cu rolele, apoi să joace tenis. Aşa a început povestea lor de dragoste şi tot aşa a început povestea Anei de dragoste cu gastronomia pentru că încerca să îl impresioneze pe Trofim cu mâncăruri sofisticate, totul transformându-se în pasiune pentru gătit.

Mihai Toader este nepot de bucătar profesionist

Aida Parascan (foto: PRO TV)
Aida Parascan (foto: PRO TV)

Bucătăria îl pasionează, dar îl şi relaxează. S-a apucat de gătit în timpul facultăţii, când a trebuit să îşi prepare singur de mâncare. Găteşte de toate şi abordează cu curaj stilul fusion. Face şi dulciuri cam o dată pe săptămână, însă cel mai des găteşte paste. Condimentele preferate sunt verdeţurile, chimenul, paprika, piperul alb, vinul. Este student la FSEGA Cluj Napoca şi lucrează în domeniul marketingului. Pentru el, „MasterChef" înseamnă cel mai important concurs din viaţa sa, un vis aproape ajuns realitate.

Cel mai inedit preparat al său este un tiramisu după o reţetă proprie. A avut ocazia să gătească pentru un număr mai mare de persoane la aniversarea unui prieten. În familie nu mai găteşte nimeni în afară de el, doar bunicul din partea mamei a fost bucătar profesionist. Mihai locuieşte doar cu sora sa.

Mama este plecată în Spania de 12 ani, este stabilită acolo, iar tatăl său este doctor inginer în domeniul armamentului. După divorţul părinţilor (acum 10 ani), timp de 3 ani nu a văzut-o pe mama sa, doar au vorbit la telefon. La sfârşitul clasei a VIII-a a fost la ea şi a fost prima dată când a văzut-o după tot acest timp. A avut o bucurie imensă în suflet când a întâlnit-o şi a început să se obişnuiască cu ideea că părinţii sunt divorţaţi.Hoby-urile lui Mihai sunt gătitul, şahul, fotbalul, biliardul, darts-ul, filmele documentare, muzica electronică.

Aida Parascan a învăţat să gătească pentru fraţii ei, la 14 ani

Maria Pop (foto: PRO TV)
Maria Pop (foto: PRO TV)

Aida s-a apucat de gătit pe la 14-15 ani, din necesitate. Părinţii ei lucrau şi avea doi fraţi mai mici cărora trebuia să le gătească. A învăţat să gătească singură, iar pe parcursul anilor s-a perfecţionat. Este din Buzău, însă s-a stabilit în Italia de 10 ani. A plecat de acasă la 17 ani şi ceva, pentru că s-a îndrăgostit de tatăl primului său copil. Acesta a murit într-un accident de maşină când era încă însărcinată. Partenerul ei este italian, sunt împreună de 8 ani şi au doi copii. Este mămica a trei copii, cărora le găteşte foarte des şi nu le dă aproape nimic din comerţ. A lucrat ca ospătar, iar „MasterChef" înseamnă pentru ea un pas înainte. Crede că pasiunea pe care o pune în mâncare o deosebeşte de ceilalţi bucătari amatori.

Îi place să mănânce sănătos, urăşte conservanţii, coloranţii şi toate chimicalele. Găteşte numai cu ingrediente proaspete. Găteşte multe paste şi carne. Foloseşte multe ierburi mediteraneene ca şi condimente. A gătit multe din bucătăria italiană, a mai încercat să gătească câteva reţete din bucătăria indiană pentru că îi place să mănânce picant. Iar o dată pe săptămână găteşte şi dulciuri. Nu mai găteşte nimeni în familie în afară de ea.

Maria Pop lucrează ca manichiuristă, pentru a se întreţine

Alexandru Hora (foto: PRO TV)
Alexandru Hora (foto: PRO TV)

Are 23 de ani, este căsătorită şi mămică a doi gemeni. Este studentă, găteşte din pasiune şi pe lângă toate acestea lucrează şi ca manichiuristă. E pe picioarele ei de la 15 ani, când a plecat de acasă pentru o viaţă mai bună. I-ar plăcea să fie bucătar şi să aibă şi restaurantul său. Pasiunea pentru gătit şi-a descoperit-o la 14 ani, la început de nevoie, apoi, treptat, ca pe o mare bucurie. Acum simte că a avansat mult în bucătărie şi găteşte aproape orice pentru soţul său, care îi adoră mâncărurile. A învăţat să gătească şi din bucătăria ungurească pentru că soţul său este jumătate maghiar. Adoră bucătăria ungurească deoarece conţine mult ardei. Din bucătăria franţuzească îi plac deserturile, pe care le pregăteşte când are timp sau când vin prieteni în vizită. La botezul nepoatei sale de anul trecut a gătit prăjiturile şi pentru aperitiv a pregătit 4 feluri de mâncare. Pe lângă gătit şi unghii false, îi place să călătorească, să citească şi să danseze.

Povesteşte că a avut o copilărie şi adolescenţă grele, însă când şi-a cunoscut viitorul soţ a ştiut că el este Făt-Frumos al ei, cel care avea să îi facă viaţa frumoasă. La scurt timp a rămas şi însărcinată şi bucuria le-a fost dublată când medicul le-a dat vestea că vor avea gemeni. A născut 2 băieţei sănătoşi, dar mici, pentru că i-a născut prematur, la 8 luni. A stat 2 săptămâni în spital cu ei, iar când a ajuns acasă soţul său îi aştepta cu pătuţurile pregătite, cu mâncarea făcută şi cu florile ei preferate. Maria spune că încearcă să fie o mamă exemplară, să le ofere copiilor ei ceea ce ea nu a avut, atât material, cât şi spiritual şi moral. Îşi petrecere mai tot timpul cu soţul şi copiii lor, însă fără ajutorul părinţilor ei.

Nicuşor are 19 ani. Locuieşte în comuna Vicovu de Jos, judeţul Suceava, împreună cu părinţii, fratele şi sora mai mici şi străbunica lor. Părinţii lui Nicuşor au început să se ocupe cu creşterea animalelor în urmă cu 10 ani. Tatăl a plecat prima dată în Italia, la muncă, pentru a-şi întreţine familia. Nu i-a mers bine acolo, aşa că după două luni s-a întors înapoi în ţară şi a pornit această afacere cu creşterea oilor. Deşi a întâmpinat multe greutăţi, a fost perseverent, iar în prezent afacerea îi merge bine. În timp, au reuşit să cumpere şi alte oi, dar şi vacii şi cai.

Nicuşor îşi ajută părinţii de la 10 ani. Prima dată a început să taie miei, învăţând de la tatăl lui. Merge împreună cu tatăl lui în fiecare sâmbătă şi miercuri la piaţă, unde vând produse lactate. La început i-a fost greu, însă în timp a realizat că din asta îşi câştigă pâinea. Nicuşor şi-ar dori să îşi facă o stână turistică la ferma de oi, unde să gătească mâncăruri tradiţionale româneşti.

Spune că atunci când găteşte se simte altfel, se simte în largul său, iar dacă ar putea, ar sta numai în bucătărie. Prima dată a început să gătească văzând-o pe mama lui. Nicuşor s-a oferit să îşi ajute mama prin bucătărie în timp ce aceasta făcea mâncare: să taie un ardei, o ceapă. Aşa s-a apucat de gătit, iar în ultima vreme mai mult el găteşte la fermă când au oaspeţi, când au turişti care dau petreceri. Nu a încercat niciodată să facă preparate din alte bucătării, deşi i-ar plăcea foarte mult. Spune că atunci când îi vede pe alţii la televizor îşi doreşte să facă şi el. Problema este că în zona în care locuieşte el nu găseşte ingrediente pentru mâncăruri aşa deosebite. Cel mai special preparat pe care îl găteşte este păstrăvul cu smântână şi mămăliguţă. Lucrul care crede că îl deosebeşte de alţi bucătari amatori este pasiunea şi voinţa de a găti. El găteşte cam de 2-3 ori pe săptămână în timpul liber. Pentru el „MasterChef" reprezintă un lucru foarte important, fiindcă îi place să gătească şi visează să facă la fermă o pensiune la care el să fie bucătar. Nicuşor are o iubită, Georgeta, sunt împreună de un an. Alte pasiuni: fotbalul şi creşterea animalelor.

Alexandru Hora a scăpat cu viaţă dintr-o comoţie cerebrală, pe când era doar un copil


    Alexandru Hora (foto: PRO TV)
Alexandru Hora (foto: PRO TV)

Alexandru este din Oradea şi provine dintr-o familie numeroasă, fiind al patrulea din cinci fraţi. În 2004 s-a născut fetiţa sa, un moment cu totul şi cu totul emoţionant pentru el. A lucrat în străinătate, a încercat o mulţime de meserii, care mai de care mai ciudate, din multe domenii, fără să aibă vreo calificare pentru vreuna dintre ele. Dintre toate câte a făcut în viaţă, gătitul este pe primul loc! Deşi i-a plăcut dintotdeauna să gătească, abia de o vreme încoace a realizat că e o pasiune! „MasterChef" reprezintă pentru el un vis pe care vrea să şi-l împlinească, vrea să înveţe cât de mult poate în acest domeniu şi apoi să facă din asta o artă.

În copilărie obişnuia să asculte foarte multă muzică acasă, mai ales că tatăl său avea o colecţie de discuri impresionantă. Împreună cu fratele lui mai mic făceau tot felul de năzbâtii. În clasa a cincea, în timp ce se afla la joacă, a avut un accident care i-a marcat întreaga viaţă. Avea aproape de casă o roată mare cu scaune care se învârtea. Dar într-o secundă de neatenţie a fost lovit la cap de un scaun, din şocul loviturii a fost aruncat cu faţa, cu partea stângă, în stâlpul de fier. A făcut comoţie cerebrală, semipareză facială, osul de la pomete s-a zdrobit şi medicii au zis că nu se ştie dacă se va vindeca vreodată.A stat atunci 2 luni în spital. După spitalizare, îşi dorea nespus să meargă din nou la şcoală, să fie cu colegii.

În adolescenţă a început să-şi caute de muncă, vroia să fie independent. A lucrat de toate, de la ospătar, barman, la muncitor necalificat. Aşa a ajuns în anii 2000 în Spania, unde a reuşit să îşi aducă şi soţia. Socrii au reuşit să dezvolte afacerea lor acasă, astfel că le-au propus să se întoarcă în România, să fie împreună. Din păcate, la scurt timp tatăl său s-a stins din viaţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razboi in ucraina, soldat drapel shutterstock 2130583775 jpg
image
image
image
image
image
image
Balamuc jpeg 2 jpeg
index (1) webp
old man 1147288 1920 jpg
SpotPolarBearHiddenAmongPandasOpticalIllusionIQTest jpg
loto jpeg
YXNoPTM0MmQ5ZWI3MGQ5YThkYTRlNjk2MmZjMjYxMTU2ZDQ1 thumb jpg
castraveti png
lumina sfanta de paste jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net