Mădălina Secuianu o duce bine în Italia: «Câştig într-o lună cât câştigam în ţară în 6 luni»

Ultima actualizare:

    Mădălina Secuianu (Foto: Facebook)
Mădălina Secuianu (Foto: Facebook)

Mădălina Secuianu, fostă concurentă a show-ului "Vaporul iubirii", este foarte mulţumită de viaţa pe care o are de când s-a mutat în Penisulă.

Mai mult, modelul pare să o ducă atât de bine în Italia încât se gândeşte serios să nu se mai întoarcă niciodată în România. Ea şi-ar dori să revină pe plaiurile mioritice doar la ocazii speciale, precum sărbătorile de Paşte sau de Crăciun.

Italia i-a oferit Mădălinei satisfacţie Mădălinei atât în plan personal, cât mai ales în plan profesional.

“Sincer nu cred că mă mai întorc prea curând în România. E foarte bine aici, m-am acomodat, mi-am făcut prietene noi. Aici câștig într-o lună, cât câștigam în 6 luni în România. Îmi doresc să vin în țară de Paști, să fiu 2-3 zile alături de cei dragi, apoi am să mă întorc aici. Nu se compară cu România. Aici am și mai mulți pretendenți. Am mulți prieteni dar nu e unul pe care să-l prezint ca și iubit”, a declarat Secuianu pentru Zeus Tv.

Şi, pentru că banii pe care îi câştigă peste hotare nu se compară cu veniturile pe care le făcea în ţară, modelul şi-a făcut deja câteva economii, pe care nu ştie deocamdată în ce să le investească. "Aici, am făcut niște fotografii pentru un calendar și am făcut și prezentări de modă. Acum, în luna ianuarie- februarie nu merge atât de bine, dar într-o lună și jumătate am strâns cam 4.000 de euro și momentan nu știu unde sa-i investesc. Aș vrea să-mi schimb mașina, dar nu sunt foarte hotărâtă”, a mai spus ea.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Elveția, zona în care a avut loc incendiul din Crans-Montana FOTO AFP
mancare de tip fast food jpg
Air Fryer, Shutterstock jpg
ger romania jpg
cum creezi o atmosfera de relaxare in locuinta jpg
curte jpg
femeie cu par alb jpg
dimineata pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net