Confruntare incredibilă între Jean de la Craiova şi «amanta» Giulia

Ultima actualizare:

    Jean de la Craiova
Jean de la Craiova

Jean de la Craiova a vorbit despre situaţia în care se află după ce Giulia, o tânără brunetă, a declarat că ar fi amanta lui şi că artistul ar fi promis că-şi părăseşte familia pentru ea.

Mai mult decât atât, Jean de la Craiova susţine că Giulia minte atunci când spune că ar fi însărcinată cu el.

«Sunt într-o situaţie care nu-mi convine. S-a ajuns mult prea departe, mie îmi e greu să concept ce mi se întâmplă. Cu toţii greşim, dar ăsta este un caz foarte ciudat pentru mine, mă simt prost din cauza familiei mele. Fata asta spune că eu am o relaţie cu ea de cinci luni.

Eu sunt plecat cu băieţii mereu şi ei nici nu o cunosc. Ceva nu se leagă aici din ce povesteşte ea. Sunt nişte lucruri fantastice care mă deranjează pentru că e un lucru grav ce face.

Mă sună fel şi fel de oameni care îmi spun că Giulai are o istorie neagră. Pentru nimic în lumea asta, indiferent cine ar fi, nu o să-mi las familia. Sunt 20 de ani, familia mea e frumoasă! Nu vreau să apar aşa, pentru că lumea ştie ce fel de om sunt eu. Fata asta m-a supărat foarte mult, măsimt prost faţă de familia mea! După noul cod penal, ceea ce face ea acuma, e hărţuire.

Dacă sesisez poliţia depistăm nişte prostii care nu-şi au rostul. Eu cred că ea a plănuit chestia asta. Nu aş vrea să o cunoască pe familia mea. Eu nu sunt o persoană să vorbească despre aşa ceva. Ar trebui să-i fie ruşine de ceea ce face! Eu nu sunt cel care a lăsat-o însărcinată!», a spus Jean de la Craiova.

Jean de la Craiova
Jean de la Craiova

«Sunt nişte minciuni ce spune toată lumea. Eu am dreptate. Eu am o problemă cu Jean pentru că e laş şi nu recunoaşte absolut nimic. De ce nu recunoaşte că a avut o relaţie cu mine? Eu vreau doar să recunoască. Am ieşit să mă răzbun pe el pentru că m-a lăsat baltă! Eu sunt însărcinată! Oare el o să recunoască copilul?», a venit replica Giuliei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
profimedia 0869423933 jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net