EXCLUSIV! Ştefan Stan, probleme cu vocea! A pierdut mii de euro

Ultima actualizare:

Din cauza durerii din gât, artistul nu şi-a onorat concertele programate, astfel a pierdut câteva mii de euro.

Ştefan Stan susţine că nu îi pare rău de banii pe care i-a pierdut săptămâna trecută. Durerea lui cea mai este că nu a reuşit să fredoneze câteva versuri la un eveniment caritabil.

Miercuri seara, artistul a fost invitat la evenimentul «O şansă copilului de la ţara», însă pentru că îl durea gâtul foarte tare, Ştefan nu a putut cânta. Vedeta a bifat cu prezenţa, dar înainte de asta i-a anunţat pe organizatori că nu va reuşi să cânte.

«Chiar mi-a părut rău că nu am cântat! Mă doare sufletul pentru că oamenii nu m-au putut auzi, dar decât să audă sunete nedorite, mai bine mă vor auzi atunci când sunt în formă. Mie îmi place să cânt live, nu să pun o casetă să cânte şi eu după ea.

Nu însemna nimic. Eu nu am luat niciodată bani la un eveniment caritabil şi nici nu o să iau. M-am implicat întotdeauna în astfel de acţiuni. Nu-mi pasă de banii pe care i-am pierdut, se întâmplă şi astfel de lucruri! Acum sunt bine, am luat un tratament pentru gât şi mi-a trecut. A durat câteva zile, dar asta e!», ne-a declarat Ştefan Stan.

Ştefan Stan a participat la campania «Din inimă pentru copii»

Ştefan Stan, câştigătorul de la "Vocea României", s-a alăturat campaniei "Din inimă pentru copii" şi a donat un obiect de suflet - primul său microfon.

Ştefan Stan, câştigătorul de la “Vocea României”, a donat, pentru campania noastră, primul său microfon.

“Îl am de peste 10 ani şi-mi este foarte drag. Vi-l ofer cu plăcere şi sper să aveţi mult noroc în ceea ce faceţi”, ne-a spus  Ştefan.

Joi, 01 martie 2012- Am dat microfonul lui Ştefan Stan cu 4.000 de lei!

Licitaţia pentru microfonul lui Ştefan Stan, câştigătorul de la “Vocea României” s-a încheiat. O doamnă din Bucureşti a oferit suma de 4.000 de lei şi a câştigat licitaţia. Banii vor ajunge la micuţii grav bolnavi de cancer, incluşi în campania “Din inimă pentru copii”.

Miercuri, 29 februarie 2012- «Stop joc»  pentru microfonul lui Ştefan Stan!

Cea mai mare ofertă pentru microfonul donat de Ştefan Stan campaniei noastre era, înainte de închiderea ediţiilor, de 4.000 de lei.

Însă mâine vă spunem cine a câştigat şi cu ce sumă, fiindcă licitaţia s-a încheiat târziu, la miezul nopţii. Banii vor ajunge la micuţii atinşi de boli grave, incluşi în campania “Din inimă pentru copii”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
Ce este asigurarea profesională IT și cine este obligat să o aibă în România jpg
rhubarb 3399627 1280 jpg
port ovidiu jpg
tomatoes 1561565 1280 jpg
camera de aur pelisor jpg
maria vacarescu  jpg
bebelus bona imagini jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net