Daniel Onoriu a dat în judecată un preot, după un accident teribil

Ultima actualizare:

"Eu aproape un an de zile m-am recuperat şi am stat în tratamente şi operatii, inclusiv în străinătate. Nu mi se pare normal ca un om care a produs atâta suferinţă să-şi continue viaţa ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, doar cu o suspendare de permis pentru neacordare de prioritate! Iar eu să mă chinui şi în ziua de azi fără splină, cu oase care nu se vor mai îndrepta niciodată (mâna dreaptă, coaste lipite strâmb, laba piciorului care a fost inversată şi după 3 minute de mers pe jos mă doare şi trebuie să mă opresc sau să mă aşez, coloana care a avut vertebre fisurate, iar acum pârăie la orice mişcare. Nu în ultimul rând, nimeni nu-mi mai repară cicatricele mari de pe corp (unele chiar şi de 30 cm) la care se holbează toata lumea de fiecare dată când merg la mare sau la piscină şi îmi dau tricoul jos", a declarat Daniel Onoriu.

Îşi dă seama că preotul care l-a accidentat nu şi-a dorit acest lucru. Dar faptul că în toţi aceşti ani nu l-a căutat niciodată, nu s-a interesat de soarta lui, l-a determinat să-i ceară socoteală în justiţie." Şi când loveşti un câine pe şosea te opreşti să vezi ce poţi face, dar un om?! Nici măcar nu m-a întrebat pe mine sau pe familia mea dacă acum sunt bine, să spună măcar «îmi pare rău» sau «mă voi ruga pentru tine», că doar era preot. Nici măcar nu ştiu cum arată la faţă acest om", a spus, profund marcat, sportivul.

Dosarul a stat la Poliţie până anul trecut când, împreună cu avocatul său, l-a trimis mai departe către Parchet şi a deschis procesul. Procesul este pe rol şi am avut câteva termene. "Sper să-mi găsesc dreptatea, iar cel care m-a schilodit pe viaţă să plătească", a mai spus Onoriu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net