Dana Rogoz, încântată de New York: «E un oraş foarte viu»

Ultima actualizare:

    Dana Rogoz
Dana Rogoz

Actriţa Dana Rogoz s-a întors de curând, după o mini vacanţă petrecută la New York. Aceasta a stat de vorbă cu reporterul Poveştiri Adevărate, căruia i-a dezvăluit cum a fost peste Ocean.

Dana a mărturisit ă vacanţa ei a început la Chicago, unde a participat la cel mai mare festival al românilor de peste Ocean şi unde a fost primită cu breţele deschise.

"Am fost la festivalul Origini Româneşti, cu Pavel Bartoş. Când am ajuns în Chigaco, am fost impresionată. Oamenii ne-au primit foarte bine. Când mă vedeau, strigau toţi, «uite-o pe Abramburica»", a declarat aceasta.

Actriţa a povestit că citise foarte multe despre New York, aşa că a ţinut morţiş să-l vadă pe viu şi să ia pulsul metropolei, de care se declară foarte încântată.

"Ştiam foarte multe despre New York, citisem foarte mult şi îmi doream să ajung acolo. Am stat în Manhattan, în zona de est şi de acolo am făcut pe jos tot oraşul. A fost super să retrăiesc atmosfera pe care am văzut-o în filme. Am făcut poze pe scările de la intrarea într-un bloc, era ca în Sex and the City. Senzaţia este foarte intensă, oamenii sunt mereu în acţiune, nu dorm niciodată. E un oraş foarte viu", a spus aceasta.

Vedeta a dezvăluit că din punctul ei de vedere este un oraş foarte scump şi a recunoscut că nu a făcut prea multe cumpărături cât a stat în New York.

"Nu ai cum să te plictiseşti de New York, dar nu este deloc un oraş ieftin. Mi s-a părut foarte, foarte scump, faţă de ce am văzut eu până acum. Nu am avut timp de shopping pentru că am preferat să mă plimb. Nu a fost un lucru pe lista mea e priorităţi. Mi-am mai cumpărat câte una alta, dar aşa, ocazional. Nimic programat", a declarat aceasta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Joseph Maroon01 jpg, FOTO facebook/Joseph Maroon
image
image
image
image
image
image
index webp
Cristian Popescu Piedone afișând tricoul cu mesajul „Și eu sunt interlop” png
image png
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
Mici pe gratar FOTO Shutterstock jpg
earthworm 686592 1280 jpg
belgium 6497401 1280 jpg
pestera Farcu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net