Anda Adam: «Îi doresc lui Victor să fie fericit cu Bianca»

Ultima actualizare:

    Anda Adam
Anda Adam

Anda Adam a vorbit într-un recent interviu despre viaţa sa sentimentală actuală şi despre felul în care priveşte relaţia dintre Victor Slav, fostul ei iubit, şi Bianca Drăguşanu.

Anda recunoaşte că se află într-un punct al vieţii în care nu pune foarte mare accent pe găsirea sufletului pereche şi că încearcă să se axeze cât poate de mult pe dezvoltarea profesională.

„Mă amuză că orice discuţie sau întâlnire pe care o am cu diverşi bărbaţi în club, la petreceri, la restaurant sau oriunde altundeva în public duce imediat la concluzia că respectivul e noul meu partener. Nu-mi doresc momentan o relaţie stabilă, nu caut asta, pur şi simplu ies în oraş cu prietenele, cu grupuri de amici, întâlnesc oameni noi, socializez. Faptul că vorbesc la urechea cuiva, pentru că în club e gălăgie, şi sunt fotografiată atât de aproape de respectivul, nu înseamnă că am o nouă relaţie. Legat de Statele Unite, da, există cineva cu care ţin legătura, însă momentan totul e la stadiul de cunoaştere reciprocă”, a spus cântăreaţa pentru Ring.

Cât despre mediatizata relaţie dintre Victor şi Bianca, Anda susţine că nu are nimic de reproşat fostului iubit, chiar dacă recunoaşte că, pe vremea când era împreună cu Victor, s-au gândit chiar la căsătorie.

„N-am fost cerută în căsătorie de Victor, am discutat adesea despre asta, dar n-am mers niciodată până la capăt. Ne-a fost bine aşa cum eram şi nu consideram necesar actul ăla. Suntem doi oameni maturi care gândesc ca atare. Ne respectăm prea mult ca să existe orice urmă de resentimente. Am decis de comun acord să mergem fiecare pe alt drum, iar acum nu există motive de regrete. Îi doresc să fie fericit, să se simtă împlinit fie că îşi reface viaţa alături de Bianca, fie de orice altă femeie. Nu există nici un fel de competiţie între noi”, a continuat Anda Adam.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net