Amantul Marinei Almăşan, la cafea cu soţia înşelată

Ultima actualizare:

    Sunt căsătoriţi  de 16 ani
Sunt căsătoriţi de 16 ani

A uitat-o definitiv pe Marina Almăşan şi nu ştie ce să mai facă pentru a intra în graţiile soţiei pe care a înşelat-o. Miliardarul timişorean Georgică Cornu speră ca Sărbătorile să-l găsească alături de Oana şi de cei doi copii ai lor.

S-au certat de mama focului, iar la un moment dat deveniseră chiar duşmani. Aveau de împărţit o avere colosală, care se ridică la 70 de milioane de euro, mai multe proprietăţi, firme şi doi copii minori.

Acum, Georgică (58 de ani) şi Oana Cornu (43 de ani) au revenit la sentimente mai bune. Asta deşi, ieri, s-a reluat procesul de divorţ. Fiecare s-a prezentat în faţa noului judecător cu avocaţii şi, pentru că a fost vorba despre primul termen, totul s-a terminat în doar cinci minute.

„Judecătoarea ne-a solicitat să depunem anumite acte la dosar, iar noi am cerut ca şedinţa să se desfăşoare cu uşile închise. Următorul termen îl avem pe 12 decembrie", ne-au declarat cei doi soţi. Ca niciodată, Georgică şi Oana au lăsat deoparte neînţelegerile, astfel că imediat după proces au mers împreună la o cafenea.

Au stat de vorbă în jur de 30 de minute, timp în care omul de afaceri a rugat-o pe femeie pentru a mia oară să se împace cu el. Apropiaţii celor doi spun că e posibil ca soţia înşelată să lase de la ea şi să-i mai acorde o şansă omului de afaceri, în preajma Crăciunului.

Divorţul ar fi trebuit să se afle deja la a patra înfăţişare, însă, dosarul a fost închis din cauza unei neînţelegeri procedurale. Oana Cornu a fost cea care a depus actele în instanţă pe 8 martie, după 16 de căsnicie, când a aflat că Georgică îi „punea coarne" cu Marina Almăşan.

Vedeta tv s-a cuplat cu Georgică în luna decembrie 2011, iar Click! a dezvăluit în premieră detalii despre întâlnirile secrete, dar şi despre vacanţele lor. După şase luni de dragoste cu năbădăi, Cornu i-a dat papucii Marinei.

Au împreună doi copii

Oana şi Georgică Cornu au doi copii minori: pe Georgiana, de 14 ani, şi pe Andrei, de 12 ani. Ambii părinţi vor custodia lor, deşi fata locuieşte deja mai mult cu tatăl său.

Ca să-i apropie de Marina, omul de afaceri i-a luat şi pe ei în vacanţă la Paris. Se pare că cei doi copii nu au fost încântaţi de vedeta tv, cu toate că aceasta nu a ştiut ce să le facă ca să le intre în graţii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
zapada transfagarasan jpg
ploaie jpg
tick 5477847 1280 jpg
casa la curte jpeg
furtuni ploi jpeg
zodii pixabay jpg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
autostrada Moldovei A7 FOTO Sorin Grindeanu 1
image
actualitate.net
image
actualitate.net