Axl Rose, urât de fani! Artistul a fost huiduit la scenă deschisă la un eveniment important!

Ultima actualizare:

Fosta glorie e muzicii rock a refuzat să participe la festivitatea care a avut loc la Cleveland, Ohio, după ce a declarat că nu se simte "dorit şi nici respectat" de foştii săi colegi de formaţie, care, spre deosebire de el, au participat la ceremonie.

Se pare că nu numai foştii mebri ai trupei au ceva împotriva lui. În momentul în care Billie Joe Armstrong, vocalul celor de la Green Day, a întrebat publicul cine lipseşte, foştii membri Slash, Duff McKagan, Steven Adler şi Matt Sorum se aflau deja pe scenă pentru a accepta premiul, publicul a început să huiduie.

Armstrong a catalogat reacţia publicului un pic exagerat: "Mulţi cântăreţi sunt nebuni, pot subscrie. El este unul dintre cei mai mari solişti care au atins vreodată un microfon. Câteodată trebuie să reanalizezi capitolele din viaţa ta pentru a merge mai departe. De la refuzul de participare al trupei Sex Pistols, în 2006, Rose a fost primul artist care a boicotat public Rock And Roll Hall Of Fame, unde sunt incluşi muzicieni aleşi de o comisie formată din 600 de experţi din industrie".



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
colaj celebritati moarte 2025 jpg
scena pexels jpg
carmen de la salciua 1 jpg
 Cum trebuie să arate masa de Revelion în viziunea terapeutului vedetelor, Carmen Barcan
silvana si ion dragan jpg
banner thailanda jpg
Banner Marina Almășan
banner anamaria prodan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net