m.click.ro

top sombra

Zăvo: «Mamă, ai belit-o cu mine!»

Oana a ars, în direct, la Antena 1, blănurile despre care Marioara susţinea că Pepe le-ar fi vândut

Oana jură să se  răzbune pe cea  care i-a dat viaţă

Oana jură să se răzbune pe cea care i-a dat viaţă

Nervii Oanei Zăvoranu au fost întinşi la maximum în ultimele zile. După ce Pepe a fost acuzat de Mărioara că ar fi scos la vânzare două blănuri de-ale ei, Zăvo a luat foc.

Războiul dintre femeile Zăvoranu a atins cote inimaginabile, Oana fiind atât de înverşunată încât parcă a uitat că duşmanca ei de moarte este chiar mama ei. Joi, vedeta a făcut o criză de isterie, în direct, la emisiunea lui Dan Capatos.

Obişnuită să aibă ea ultimul cuvânt, aceasta a adus la televiziune cele două blănuri pe care Mărioara, credea că le-a vândut. Mai mult, ca să se răzbune, vedeta le-a aruncat într-un butoi ruginit şi le-a dat foc, în semn de protest: „Mamă, uite-ţi blănurile, nu mai am nevoie de ele, oricum zăceau într-un sac negru, aruncat prin pod. Cu mine, de azi înainte ai belit-o!".

Şi Pepe a ţinut morţiş să-şi spele imaginea, după ce mama-soacră l-a numit "vânător de avere": „Când am citit în ziarul Click! faptul că Mărioara mă acuză că i-am vândut blănurile am scotocit disperat în pod, ca să-i găsesc zestrea. Dacă nu le găseam, lumea ar fi crezut că sunt un om de nimic".

Oana şi Pepe s-au mai liniştit după ce au văzut cum ard cele „două jerpelituri", însă războiul este departe de a se fi terminat: „Mamă, du-te la muncă! Nu o să-ţi iau doar 75% din avere, atât cât mi-a lăsat tata, ci o să-ţi iau totul! Să zici mersi dacă nu faci puşcărie pentru fals în acte!".

Citeşte despre ultimul scandal dintre Oana Zăvoranu şi mama ei:

Pepe: «Soacră-mea mă vrea la aşternut»

Pepe, atacat de Marioara Zăvoranu. Oana a luat foc - ascultă înregistrarea!


Oana a pus cele două blănuri într-un cazan


A turnat peste ele o sticlă de spirt şi le-a dat foc





Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 

    TOP STIRI

    indisponibil temporar.

    Trimite unui prieten!




    top down