Vedete care s-au căsătorit cu rude

Ultima actualizare:

    Kevin şi Kyra au aflat în 2011 că sunt rude foarte îndepărtate.foto: Wenn
Kevin şi Kyra au aflat în 2011 că sunt rude foarte îndepărtate.foto: Wenn

Ai zice că gândul căsătoriei cu o rudă e mai aproape de ideea de incest. Şi totuşi…

Şi totuşi, există câteva cazuri – în afară, fireşte, de Regina Angliei, care s-a căsătorit cu Prinţul Philip, vărul ei de gradul trei. De altfel, chiar curtea regală e cea care a menţinut multă vreme în istorie această idee a sângelui păstrat nobil prin căsătorii cu rude.

Iar ceea ce azi poate fi şocant, pe vremuri era absolut normal, ba chiar încurajat. În vremurile de azi, căsătoriile între veri sunt mult mai întâlnite în Orientul Mijlociu. Dar există şi destule state americane în care căsătoria între veri este în continuare legală, state precum Tennessee, Vermont, South Carolina şi Connecticut. Iar printre celebrităţi, lucrurile stau cam aşa…

Kevin Bacon – nu te-aşteptai să îl vezi pe Kevin în această categorie? Nici el, fiindcă nici nu bănuia că femeia cu care s-a însurat acum 28 de ani, actriţa Kyra Sedgwick, e în vreun fel înrudită cu el. Amândoi au fost foarte miraţi când au descoperit în 2011 că sunt veri. Mă rog, în cazul lor putem considera că nici nu sunt rude, ajungând la veri de gradul nouă… Cei doi au una dintre cele mai longevive căsnicii din Hollywood – completată de doi copii, Travis şi Sosie.

Vezi pe www.okmagazine.ro ce alte vedete s-au căsătorit cu rudele lor!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
cub oana și viorel lis png
cub ameri nasrin png
angela similea
image png
image png
covorul rosu  sursa   Shutterstock jpg
britney spears profimedia jpg
banner pepe png
image
actualitate.net
image
actualitate.net