Stephen Collins a povestit cum şi-a abuzat cele trei victime

Ultima actualizare:

    Stephen Collins a fost înregistrat în timp ce îşi recunoaştea fapteleFoto: Getty
Stephen Collins a fost înregistrat în timp ce îşi recunoaştea fapteleFoto: Getty

Actorul Stephen Collins, cunoscut pentru rolul tatălului din "Al şaptelea cer", a recunoscut că a molestat trei fete în urmă cu 30 de ani şi a declarat că acţiunile lui sunt "de neiertat", într-o declaraţie pentru revista People.

Collins, în vârstă de 67 de ani, a dat publicităţii o declaraţie în care detaliază evenimentele care au avut loc în 1973, 1982 şi 1994, potrivit latimes.com.

Actorul susţine că, de la al treilea incident, nu a mai avut niciun astfel de impuls şi insistă că a mers la terapia şi s-a rugat pentru a se vindeca. 

"Acum 40 de ani am făcut ceva oribil, ceva ce regret enorm. Încerc să mă ispăşesc de atunci", a spus Collins. 

Collins a povestit că primul incident a avut loc în 1973, când avea 25 de ani şi s-a dezbrăcat în faţa unei adolescente. Apoi, când se aflau în casa părinţilor lui, el a pus-o să îl atingă: "Nu am mai avut contact cu ea de atunci. A fost un gest impulsiv, care m-a urmărit de atunci". 

În 1982 şi 1994, el s-a dezbrăcat în faţa altor fete, dar insistă că nu a avut contacte fizice cu ele: "Nu încerc să mă scuz, e de neiertat ce am făcut. Vreau doar să clarific lucrurile". 

El mai spune că şi-a cerut scuze uneia dintre femei la 15 ani după incident, dar nu le-a contactat pe celelalte două, de teamă să nu facă mai mult rău. 

Faptele lui Collins, prescrise

Detectivi din New York şi Los Angeles îl investighează din 2012 pe actor, după ce a fost reclamat poliţiei pentru abuzul unor fete minore. De abia anul acesta, în luna octombrie, publicul a aflat că Stephen Collins e acuzat de pedofilie, când a apărut o înregistrare în care un bărbat ce susţinea a fi Collins şi-a recunoscut faptele. 

În declaraţia din revista People, actorul recunoaşte că el e bărbatul din înregistrare, realizată în 2012, în timpul unei sesiuni de terapia cu fosta soţie, Faye Grant. 

Poliţia din New York a declarat că nu poate înainta cu ancheta. Cazurile sunt vechi, iar faptele s-au prescris pentru că au trecut 30 de ani de când s-au petrecut. Ancheta poliţiei din Los Angeles continuă, deşi un reprezentant a declarat că dosarul se află acum la departamentul şerifului. 

image
image
image
image
image
image
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net