Secretele bine păstrate ale lui Robert De Niro

Ultima actualizare:

    Robert De Niro are șase copiifoto: Arhiva personală
Robert De Niro are șase copiifoto: Arhiva personală

Este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai apreciați actori ai tuturor timpurilor, având în palmares două celebre statute Oscar.

Admirat atât de producători pentru rigurozitatea de pe platourile de filmare, cât și de fanii din mai toate generaţiile, acesta a făcut ca talentul său să dăinuie peste decenii. Iată câteva secrete din viața personală, dar și din cea profesională.

A plătit un dentist cu 5000 $ pentru a-i „distruge” dantura pentru rolul din Cape Fear – Promontoriul Groazei. După filmări, De Niro a fost nevoit să îi achite aceluiași medic stomatolog suma de 20.000 $ pentru a-i repara „zâmbetul”. Efortul n-a fost inutil, căci actorul s-a ales cu un binemeritat Oscar.

A crescut într-o zonă a New York-ului cunoscută drept Mica Italie, iar porecla lui era “Bobby Milk”, deoarece era palid precum laptele.

După ce a fost implicat la Paris într-un dosar de investigație a unui caz de prostituție, acesta a jurat că nu va mai pune piciorul în capitala Franței. În anul 1998, când a avut loc incidentul, acesta a negat orice legătură cu această anchetă.  

Vezi pe www.okmagazine.ro și alte curiozități despre Robert De Niro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
cub oana și viorel lis png
cub ameri nasrin png
angela similea
image png
image png
covorul rosu  sursa   Shutterstock jpg
britney spears profimedia jpg
banner pepe png
image
actualitate.net
image
actualitate.net