Rachel McAdams este mămică! De ce a ținut secretă sarcina

Ultima actualizare:

    Rachel McAdams este mămică pentru prima datăFoto: Arhivă
Rachel McAdams este mămică pentru prima datăFoto: Arhivă

Actrița Rachel McAdams, în vârstă de 39 de ani și cunoscută pentru rolurile principale în filme extrem de populare precum: „The Notebook” și „Mean Girls”, a devenit pentru prima dată mămică.

Starul și partenerul ei, scriitorul și producătorul Jamie Linden, mai tânăr cu doi ani decât aceasta, au fost văzuți luând masa în oraș alături de un nou-născut. Cei doi nu au confirmat public informația potrivit căreia ar fi devenit părinți, însă au fost fotografiați, la ieșirea din restaurant, în timp ce se plimbau fericiți cu bebelușul în brațe. Actrița este cunoscută pentru dorința ei de a-și ține viața personală cât mai privată, și lasă mereu loc interpretărilor.

Speculații potrivit cărora Rachel ar fi însărcinată au apărut pentru prima dată acum un an, după ce aceasta începuse să lipsească de la evenimente mondene și se ferea de orice apariție publică. Zvonurile s-au accentuat mai ales după ce actrița a ratat premiera filmului „Game Night”, în care interpretează personajul principal. Timp de șapte luni însă, nimeni nu știa exact dacă aceasta este sau nu însărcinată, bucurându-se astfel de intimitate alături de partenerul de viață. Cei doi au fost la fel de discreți și în ceea ce privește momentul nașterii, ferindu-se de presă, declarații sau poze prin care să anunțe evenimentul.

Recent însă, când au fost surprinși cu un bebeluș în brațe, nu au mai existat dubii că Rachel este mămică, mai ales că, în februarie, aceasta nu și-a mai putut ascunde burtica, fiind gravidă în 7 luni la momentul respectiv.

Lanțul secretelor nu se sfârșește aici însă. Timp de doi ani, Rachel McAdams și Jamie Linden s-au ținut departe de lumina reflectoarelor atunci când era vorba de afișarea lor împreună ca și cuplu, și au lăsat din nou pe toată lumea să presupună ceea ce se întâmplă. Abia după perioada „secretă” de doi ani, aceștia au decis să confirme relația, fapt care ne demonstrează din nou cât de mult ține actrița la viața sa privată.

Rachel nu poate mereu însă să scape de paparazzi de la Hollywood, așa cum și-ar dori, aceștia recunoscând-o imediat, atunci când s-a afișat cu partenerul și cu bebelușul, chiar dacă aceasta era ușor „deghizată”, purtând șapcă și ochelari mari de soare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
cub corina chiriac png
image png
adela popescu colaj instagram jpg
stefan iordache jpg
christian sabbagh jpg
CRBL instagram jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
 Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile
image
actualitate.net
image
actualitate.net