O iubire nebună: Johnny Depp a învăţat-o pe Kate Moss să se drogheze

Ultima actualizare:

    Kate şi Johnny  au format un cuplu în anii 90'Foto: Photoland/ Corbis
Kate şi Johnny au format un cuplu în anii 90'Foto: Photoland/ Corbis

Dezvăluiri incendiare! Între 1994-1998, actorul Johnny Depp a avut o relaţie furtunoasă cu fotomodelul Kate Moss, pe care a învăţat-o să se drogheze. Dacă nu se despărţeau, cei doi ar fi murit.

Într-o nouă biografie con­sacrată fotomodelului Kate Moss (40 de ani), autoarea Maureen Callahan povesteşte despre relaţia nebunească pe care aceasta a avut-o cu Johnny Depp (51 de ani).

Starul, care a fost la un pas de moarte din cauza unei supradoze de droguri, la numai 23 de ani, a învăţat-o pe Kate să ia stupefiante şi să bea alcool. La acea vreme, formau cel mai drogat cuplu din lumea vedetelor.

“Beau, se îndopau cu cocaină şi se duceau în hotel, unde făceau sex şi se băteau din gelozie”, scrie Callahan. “Se băteau până ce se umpleau de sânge, ei îi era frică de crizele lui Johnny, dar mai mult se temea să nu-l piardă. Îl suna tot timpul şi îl suspecta că o înşală! La acea vreme era total în puterea lui. Făcea tot ce îi cerea”, mai spune autoarea.

Cei doi au produs pagube de 10.000 de dolari în urma unei dispute violente pe care au avut-o în camera lor de 2.200 de dolari pe noapte din Hotelul City’s Mark din New York. Kate a ajuns să prizeze trei grame de cocaină şi bea o sticlă de vodcă pe seară, fiindcă doctorul îi spusese că alcoolul o ajută să-şi păstreze trupul zvelt. Dădea pe gât alcool aşa de tare şi repede, încât i se zicea “Tancul”.

La un moment dat, Johnny Depp, care a învăţat-o să se dogheze şi să se îmbete, nu a mai putut ţine pasul cu ea. Aşa că a ales s-o părăsească, lăsând-o cu inima zdrobită. După ruptură, Kate şi-a înecat amarul împreună cu Jude Law şi partenera sa din acea vreme, Sadie Frost, drogându-se şi făcând sex în trei. Ea a fost devastată când a aflat că Johnny a înlocuit-o cu Vanessa Paradis şi a fost internată într-un spital psihiatric.

Johnny Depp s-a iubit cu alte 6 femei

Johnny Depp şi Vanesa Paradis, într-o fotografie din 2004, la premiera din Londra a filmului "Finding Neverland"
Johnny Depp şi Vanesa Paradis, într-o fotografie din 2004, la premiera din Londra a filmului "Finding Neverland"

Johnny Depp are o avere de 350 de milioane de dolari şi a fost căsătorit cu Lori Anne Allison între 1983-1985. A avut apoi relaţii cu actriţele Jennifer Grey, Sherilyn Fenn şi Winona Ryder, între 1985-1990. Între 1998-2012, a fost cuplat cu actriţa franceză Vanessa Paradis, care i-a dăruit doi copii, Lily-Rose (15 ani) şi Jack (12 ani). Din 2012 are o relaţie cu actriţa Amber Heard, de 28 de ani.

Kate Moss a mai avut 3 bărbaţi în viaţa ei

Kate Moss şi Jamie Hince s-au căsătorit în 2011
Kate Moss şi Jamie Hince s-au căsătorit în 2011

Kate Moss are în prezent o avere 75 de milioane de dolari şi este căsătorită cu chitaristul Jamie Hince din 2011. Ea a mai avut o relaţie cu editorul Jefferson Hack, din care a rezultat fetiţa Lila Grace, astăzi în vârstă de 12 ani. Kate a mai avut o legătură cu cântăreţul Pete Doherty, care a fost la fel de toxică precum cea cu Johnny Depp. Se drogau şi beau, dar s-au despărţit după numai câteva luni, deşi el a spus că au fost logodiţi.

image
image
image
image
image
image
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net