O celebră actriță de la Hollywood s-a căsătorit, în secret

Ultima actualizare:

    Amy Adams și Darren Le Gallo s-au cunoscut în timp ce urmau amândoi un curs de actorie, în 2001foto: Getty
Amy Adams și Darren Le Gallo s-au cunoscut în timp ce urmau amândoi un curs de actorie, în 2001foto: Getty

Actriţa americană s-a căsătorit cu partenerul ei de viaţă din ultimii 14 ani, Darren Le Gallo, în cadrul unei ceremonii discrete, care a fost organizată în secret, sâmbătă, în California, informează contactmusic.com.

La eveniment au participat doar câţiva membri din cele două familii şi câţiva prieteni apropiaţi. A fost prezentă şi fiica în vârstă de patru ani a cuplului, Aviana, potrivit unui articol publicat de postul de televiziune E!.

Amy Adams, în vârstă de 40 de ani, şi Darren Le Gallo şi-au început relaţia în 2001, după ce s-au cunoscut în timp ce urmau amândoi un curs de actorie. Darren Le Gallo este actor şi artist şi deţine un atelier de pictură în reşedinţa cuplului, aflată în cartierul Beverly Hills din Los Angeles. Cei doi s-au logodit în 2008, iar fiica lor, Aviana, s-a născut în 2010, scrie Mediafax.

Amy Adams, în vârstă de 40 de ani, este o actriţă americană cu o carieră fulminantă în ultimul deceniu, perioadă în care a fost nominalizată de cinci ori la premiile Oscar, pentru rolurile din filmele "Gândăcelul/ Jonebug" (2005), "Îndoiala/ Doubt" (2008), "Luptătorul/ The Fighter" (2010), "The Master" (2012) şi "Ţeapă în stil american/ American Hustle" (2013). Actriţa americană a făcut şi alte roluri memorabile în filme precum "Prinde-mă! Dacă poţi"/ Catch Me If You Can", "Războiul lui Charlie/ Charlie Wilson's War", "O noapte la muzeu 2/ Night at the Museum: Battle of the Smithsonian", "Julie şi Julia/ Julie & Julia", "Păpuşile Muppets", "Pe drum/ On the Road" şi "Man of Steel: Eroul".

Amy Adams va putea fi văzută în curând pe marile ecrane în mult aşteptatul film din seria "Batman", intitulat "Batman V Superman: Dawn of Justice", care va fi lansat în 2016.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage   2026 01 07T092319 848 jpg
alexandre eram si andreea esca jpg
banner maina almasan jpg
Banner Irinel Columbeanu
Radu Vâlcan e fericit alături de Adela Popescu și copiii lor, în vacanța de la Șușani
banner turda saveta jpg
Cosmin Stan, foto Instagram  jpg
Doina Teodoru, foto Instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net