Mel Gibson, tătic pentru a noua oară la 59 de ani?

Ultima actualizare:
Mel Gibson și Rosalind Ross sunt împreună de două luni
Mel Gibson și Rosalind Ross sunt împreună de două luni

Se pare că celebrul actor Mel Gibson (59 de ani) va deveni tătă pentru a doua oară. Tânăra lui iubită, Rosalind Ross (24 de ani) ar fi gravidă.

Actorul are 7 copii cu fosta lui soție, Robyn Moore (53 de ani), și încă o fiică, din relația cu Oksana Grigorieva (45 de ani). Presa internațională vuiește cu zvonuri privind presupusa sarcină a iubitei lui Mel Gibson. Relația lor a început în luna iulie a acestui an și se pare că actorul are deja gânduri serioase cu Rosalind Ross.

Iubita lui Mel Gibson, mai tânără cu 35 de ani decât el


    Mel Gibson și Rosalind Ross sunt împreună de două luniFoto: Twitter
Mel Gibson și Rosalind Ross sunt împreună de două luniFoto: Twitter

O sursă apropiată de Rosalind a afirmat că aceasta s-a schimbat foarte mult în ultima lună, potrivit site-ului theprovince.com.

„Rosey nu mai pune gura pe alcool de o lună. Deși nu recunoaște că e gravidă, nici nu neagă”, a declarat un prieten apropiat al iubitei lui Mel Gibson.

Aceeași sursă a dezvăluit că Rosalind Ross își dorește să fie mamă de tânără și vrea să aibă mulți copii. Ea este prima iubită pe care o are celebrul actor, după ce, în 2010, s-a despărțit de Oskana Grigorieva. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Nicolae Ceaușescu (©„Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 184/1977)
image
image
image
image
image
image
instagram (3) jpg
FotoJet (11) jpg
cary grant jpeg
1 florin piersic png png
FotoJet (4) jpg
oana roman judecatoare jpg
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net