Mariah Carey îşi cumpără libertatea cu 50 de milioane $

Ultima actualizare:
Au gemeni, Monroe şi Moroccan, în  vârstă de 3 ani
Au gemeni, Monroe şi Moroccan, în vârstă de 3 ani

S-a sfârşit! Cântăreţii Mariah Carey şi Nick Cannon sunt divorţaţi oficial. Mai tânărul soţ i-a cerut artistei 50 de milioane de dolari ca să se despartă amiabil şi să se ocupe amândoi de gemenii lor.

După zece luni de când s-au despărţit, în fine, Mariah Carey (45 de ani) şi Nick Cannon (34 de ani) au ajuns la înţelegere şi divorţul s-a încheiat. În timp ce el o ţine numai în petreceri şi din femeie în femeie, ea stă mai mult în casă şi se îndoapă cu mâncare şi băutură. Cannon a pretins ca fosta soţie să-i dea 50 de milioane de dolari (207 de milioane de lei) din averea ei de 500 de milioane de dolari, ca să accepte custodia comună a gemenilor lor, Moroccan şi Monroe, în vârstă de 3 ani. Altfel, a ameninţat-o că îi va face numai zile negre fostei neveste, acuzând-o că bea de stinge şi e nebună, ca să o lase fără odrasle.

Vrând-nevrând, Mariah a trebuit să accepte să-i dea prima tranşă de 10 milioane de dolari (41,4 milioane de lei), iar Cannon a şi început să arunce cu banii după pofta inimii. A închiriat avioane private pentru petreceri, i-a cumpărat bunicului său un Rolls-Royce de 400.000 de dolari (1,7 milioane de lei) şi a închiriat o vilă din Saddle River, New Jersey cu 11.000 de dolari (45,6 mii de lei) pe lună. Văzând cât este de cheltuitor, Mariah i-a zis că nu îi mai dă un chior, dar fostul soţ a ameninţat-o că îi va divulga toate secretele. Aşa că nu va avea încotro şi va trebui să-i dea cât îi cere pentru a-şi cumpăra libertatea. “Copiii noştri vor fi crescuţi atât în casa mamei, din New York, cât şi în casa mea, din New Jersey”, a dezvăluit Nick Cannon jurnaliştilor de la revista “Us Weekly”.

Au doi copii împreună

  • Septembrie 2007: S-au cunoscut la filmarea videoclipului “Bye Bye” pe insula Antigua
  • 30 aprilie 2008: S-au căsătorit în Bahamas
  • 30 aprilie 2011: Au venit pe lume gemenii lor, Monroe şi Moroccan
  • Februarie 2014: Mariah îl face vedetă pe Cannon, care devine, datorită ei, gazdă a show-ului World’s Got Talent
  • Ianuarie 2015: Au anunţat divorţul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
stefan iordache jpg
christian sabbagh jpg
CRBL instagram jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
 Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile
banner claudia patrascanu png
cub gabi badalau claudia patrascanu png
scena teatru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net