Li s-a interzis accesul! Află unde nu mai au voie să calce aceste staruri!

Ultima actualizare:

    Britney Spearsfoto: Arhiva personală
Britney Spearsfoto: Arhiva personală

Am fi zis că vedetele sunt binevenite oriunde, pentru că, deh, dă bine să-ți calce pragul o persoană publică. Însă nu e chiar așa! Există localuri, hoteluri, cinematografe sau chiar gogoșerii care nu mai permit prezența unor superstaruri pe motiv de comportament jignitor. Ce au făcut celebritățile să merite una ca asta?

Britney Spears

Nu mai are voie să se întoarcă vreodată la Chateau Marmont. De ce? În timpul pauzei profesionale pe care și-a luat-o diva în 2007 – adică atunci când a avut hipermediatizata ei cădere psihică – cântăreața a vrut să ia masa în superfițosul local din hotelul cu pricina. Toate bune și frumoase, numai că individa și-a uitat manierele acasă, ca să ne exprimăm eufemistic. Adică și-a turnat toate preparatele gourmet pe față și pe haine oripilându-i pe clienții de lângă ea. Angajații s-au văzut nevoiți să o poftească pe domnișoară afară și să-i ceară respectuos să nu-i mai onoreze vreodată cu prezența ei absolut dizgrațioasă. Ups!

Vezi www.okmagazine.ro continuarea!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
scarlatescu iubita jpg
banner mihai albu jpg
banner rica raducanu dan petrescu jpg
banner ioana și ilie nastase png
Ce dorința arzătoare are Daniel Pavel pe 2026  “Când și cum, rămâne la Doamne-Doamne!”
rihanna lenjerie intima instagram jpg
brigitte bardot foto profimedia
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net