Legenda Peter O'Toole, cel mai longeviv actor din gaşca de "băieţi răi" ai Hollywoodului

Cu o carieră ce s-a întins pe aproape şase decenii şi opt nominalizări la Oscar, el a fost cel mai longeviv actor din cvartetul de „băieţi răi“ al cinematografiei britanice, pe care l-a format alături de Richard Burton, Oliver Reed şi Richard Harris. „Noi am fost prevestitorii anilor ’60. Noi am făcut în public ceea ce toţi ceilalţi făceau atunci în privat sau fac acum de dragul show-ului!“ 

Cu o carieră ce s-a întins pe aproape şase decenii şi opt nominalizări la Oscar, el a fost cel mai longeviv actor din cvartetul de „băieţi răi“ al cinematografiei britanice, pe care l-a format alături de Richard Burton, Oliver Reed şi Richard Harris. „Noi am fost prevestitorii anilor ’60. Noi am făcut în public ceea ce toţi ceilalţi făceau atunci în privat sau fac acum de dragul show-ului!“ 

A lăsat în urmă o colecţie de roluri nemuritoare: de la Lawrence al Arabiei sau regele din „Becket“, la Henric al II-lea din „Leul în iarnă“, alături de Katharine Hepburn, la „Cum să furi un milion“, lângă Audrey Hepburn, ori Priam, din Troia, în 2004, împreună cu Orlando Bloom şi Brad Pitt, sau bătrânul Maurice, amorezat de o fată de 21 de ani, în „Venus“, care i-a adus a opta nominalizare la Oscar, la 74 de ani. El întruchipa poate cel mai bine mixul acela de bărbat interesant, straniu, ex­centric. Nu cuceritor în stilul clasic, ci cu o perso­nalitate atât de puternică, imprevizibil, misterios, impetuos, un slăbănog de 1,88 m cu trăsături de irlandez şi o pereche de ochi albaştri care-i ar­deau în cap. Nu trebuia să ştii prea multe despre el ca să bănuieşti aplecarea lui spre lumea viciilor. În realitate, cel puţin oficial, O’Toole abandonase băutura chiar de prin anii ’70, după ce ajunsese în pragul morţii. În 1975, când avea 43 de ani, fuse­se dus de urgenţă la spital în stare gravă şi supus unei intervenţii prin care i s-a extras o mare par­te din sistemul digestiv. De unde şi înfăţişarea lui fantomatică de apoi. Atâta alcool ingerase O’Toole până atunci, încât doctorii l-au avertizat că orice picătură în plus i-ar putea fi fatală. Faptul că a supravieţuit până la 82 de ani poate fi o dovadă că actorul a luat, totuşi, în serios avertismentul. Deşi până atunci neglijase orice sfat sau ajutor: „Există o legendă, există un mit: să-l spulber ar fi o prostie!“, obişnuia el să spună, în glumă, despre faima lui de băutor. 

Beţiile lui au rămas legendare. Pe când studia actoria şi trăia pe o barcă închiriată, a organizat o petrecere la care au venit atâţia oameni, încât s-a scufundat cu totul ambarcaţiunea... Iar acesta era doar începutul. Michael Caine povestea că, odată, el şi Peter se îmbătaseră atât de tare, încât nu-şi mai amintea decât că, la un moment dat, mâncau într-un restaurant, iar apoi s-au trezit într-un apartament ciudat. „Ce oră e?“, a întrebat Michael. „Poate ce zi e!“, a replicat Peter, care verificase că trecuseră două zile de când se întâlniseră în resta­urant. În topul beţiilor lui cu pedigree se înscrie şi episodul trăit cu actorul Peter Finch, când cei doi au comandat băutură într-un pub, dar barmanul i-a refuzat pentru că se terminase programul. „Nu-i nimic, cumpărăm tot localul!“, a decis Peter, completând rapid un cec. Noroc că proprietarul a ştiut cu cine are de-a face, n-a încasat banii şi a preferat să se împrietenească cu faimoşii lui cli­enţi. La scurt timp, însă, omul şi-a dat duhul şi, invitaţi fiind la înmormântarea lui, cei doi, la fel de ameţiţi de aburii alcoolului, au îngenuncheat în faţa sicriului care tocmai era coborât în groa­pă şi au început să plângă. După primele lacrimi, au realizat, însă, cu stupefacţie, că toată lumea se holba la ei şi că... se aflau la altă înmormântare!

La rândul lui, Omar Sharif îşi amintea în au­tobiografia lui cum, înainte cu doar câteva zile de premiera filmului „Lawrence al Arabiei“, el şi Peter s-au dus acasă la Lenny Bruce, un come­diant al acelor vremuri, dezlănţuindu-se într-o petrecere cu heroină, fără să ştie că apartamen­tul controversatului Bruce era de ceva vreme su­pravegheat de poliţia din Los Angeles. Aşa s-au trezit cu uşa dată de pământ şi luaţi pe sus de oa­menii legii. Au scăpat, însă, fiindcă producătorul Sam Spiegel a plătit bani grei pentru a îngropa întreaga poveste, de teamă să nu-i compromită premiera mult aşteptatei pelicule. Nici la filmări lucrurile nu stăteau diferit. La „Becket“, el şi Ri­chard Burton au fost ameţiţi de alcool de la înce­put până la sfârşit. Iar la „Leul în iarnă“, O’Toole s-a trezit într-o noapte cu patul în flăcări. Dar asta e nimic pe lângă anecdota degetului pe care şi l-a rupt după ce şi l-a prins între două bărci, pe când filmau o scenă pe lac. Ceremonios, Peter a recuperat partea desprinsă, a sterilizat-o într-un pahar cu brandy şi a lipit-o la loc, ţinând degetul bandajat vreo trei săptămâni. „Când l-am scos din nou la lumină, mi-am dat seama că lipisem vârful degetului invers, pentru că eram prea beat“, a po­vestit chiar el. Avea această doză de inconştienţă şi de imprevizibil cu care, în egală măsură, cuce­rea, intriga şi scotea din sărite. El era omul care niciodată nu-şi lua cheile de la casă la el, astfel că nu o dată a intrat prin efracţie pe proprieta­tea lui. Şi omul care conducea oricât de beat ar fi fost. Ca s-o cucerească pe cea dintâi soţie a lui, actriţa Sian Phillips, O’Toole a invitat-o intempes­tiv la Roma. „Ia-ţi paşaportul, că plecăm“, i-a spus el, deschizându-i portiera Rolls-Royce-ului său. Şi duşi au fost, doar că au ajuns în Iugoslavia... Iar Sian a coborât din maşină, la capătul călătoriei, bolnavă de nervi, după cum avea să povestească chiar ea, din cauza vitezei şi a stilului haotic de şofat al actorului.Vezi galerie foto şi amănunte despre legenda Peter O'Toole.