Kendall Jenner, în sânii goi pe Instagram. Cum a fentat regula care interzice nuditatea

Ultima actualizare:

    Kendall Jenner a publicat o imagine indecentă pe rețelele de socializareFoto Instagram
Kendall Jenner a publicat o imagine indecentă pe rețelele de socializareFoto Instagram

Kendall Jenner chiar știe cum să-și șocheze fanii, iar de această dată i-a ieșit foarte bine. S-a fotografiat pe rețelele de socializare într-un mod în care nimeni nu se gândea câ ar fi putut să o vadă, însă lui Kendall nu i-a păsat de părerile oamenilor și a publicat imaginea indecentă.

Kendall Jenner a publicat o imagine pe Instagram fără sutien, iar deasupra sfârcurilor și-a editat fotografia lipind pe ele două înghețate, astfel camuflând nudititatea.


    Kendall Jenner și-a ispitit fanii de pe rețelele de socializare cu o fotografie aproape indecentăFoto Instagram
Kendall Jenner și-a ispitit fanii de pe rețelele de socializare cu o fotografie aproape indecentăFoto Instagram

Vedeta în vârstă de 22 de ani nu este deloc pudică și a publicat imaginea din cadrul unei ședințe foto la care a luat parte. Fotografia a fost realizată într-o oglindă, însă nu și-a acoperit pieptul, lăsându-și sânii la vedere. De curând, ea a fost văzută sărutându-se cu fratele mai mic al lui Gigi Hadid, Anwar Hadid în vârstă de 18 ani. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner maina almasan jpg
Banner Irinel Columbeanu
Radu Vâlcan e fericit alături de Adela Popescu și copiii lor, în vacanța de la Șușani
banner turda saveta jpg
Cosmin Stan, foto Instagram  jpg
Doina Teodoru, foto Instagram jpg
banner Laurențiu cazan
Cristina Spătar începe anul 2026 în forță
image
actualitate.net
image
actualitate.net