Fotografii din tinerețe cu Regina Anne-Marie a Greciei, verișoara Regelui Mihai

Ultima actualizare:

    Fostul Rege Constantin al II-lea al Greciei, alături de soția sa, Anne-Mariefoto: arhivă
Fostul Rege Constantin al II-lea al Greciei, alături de soția sa, Anne-Mariefoto: arhivă

Pe regina fără regat în vârstă de 71 de ani am putut-o admira cu ocazia unui eveniment trist: înmormântarea ultimului suveran al României, Mihai I, organizată la București, pe 16 decembrie 2017.

După cum bine știm, familia regală română a avut o relație specială cu cea a Greciei, aceasta din urmă domnind până în anul 1973, când a fost abolită monarhia în urma unui referendum.

Dar nu este vorba doar despre o prietenie între două case regale situate în aceeași regiune, ci și despre o relație de rudenie începută odată cu mariajul nefast al Regelui Carol al II-lea cu Principesa Elena a Greciei şi Danemarcei, mama regelui Mihai. Aceasta era sora Regelui Paul al Greciei, iar fiul acestuia din urmă, Constantin al II-lea (77), este ultimul monarh al Greciei, care locuiește în prezent în Marea Britanie.

Ei bine, așa ajungem la eroina acestui articol, Regina Anne-Marie a Greciei, născută în Danemarca, la Copenhaga, și care s-a căsătorit în 1964 cu Regele Constantin al II-lea al Greciei, pe când avea doar 18 ani.

Iată cum arăta Regina Anne-Marie a Greciei în tinerețe!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
cub corina chiriac png
image png
adela popescu colaj instagram jpg
stefan iordache jpg
christian sabbagh jpg
CRBL instagram jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
 Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile
image
actualitate.net
image
actualitate.net