Foto atunci şi acum: Cum arată starurile din "Baywatch"!

Ultima actualizare:

    Yasmine Bleeth, Pamela Anderson şi Alexandra Paul într-un pictorial realizat în 1989.foto: Getty Images
Yasmine Bleeth, Pamela Anderson şi Alexandra Paul într-un pictorial realizat în 1989.foto: Getty Images

Cu toţii ne amintim de serialul american Baywatch în care erau prezentate vieţile de zi cu zi ale unei echipe de salvamari, care pe lângă faptul că erau extrem de hot mai salvau şi vieţile oamenilor care se aventurau împrudenţi în valurile periculoase ale oceanului.

Serialul a intrat pe atunci în Cartea Recordurilor pentru cel mai vizionat serial tv din toate timpurile, atingând peste 1 miliard de telespectatori într-o săptămână. Nici nu-i de mirare dacă e să ne gândim la trupurile sexy ale actriţelor precum Pamelei Anderson, Yasmine Bleeth sau Nicole Eggert.

Cu un succes enorm între anii 1991 – 2000, "Baywatch" i-a transformat pe actorii din distribuţie într-unii de talie mondială. Haideţi, astfel, să vedem ce mai fac starurile îndrăgitului serial american la 15 ani de la încheierea acestuia.

David Hasselhoff - 62 de ani

Când s-a filmat serialul, în 1989, David Hasselhoff era un sex simbol (în stânga). Acum, actorul îşi arată vârsta, 62 de ani.
Când s-a filmat serialul, în 1989, David Hasselhoff era un sex simbol (în stânga). Acum, actorul îşi arată vârsta, 62 de ani.

Câte doamne şi domnişoare au suspinat oare la vederea imaginilor din Baywatch cu acest sex simbol alergând pe plajă şi încordându-şi muşchii? Toate, cel mai probabil.

Ar fi bine de ştiut, totuşi, că celebrul actor a divorţat de cea de-a doua soţie în 2006 şi că are doi copii frumoşi, dar nu foarte cuminţi. Asta pentru că aceştia au apărut în diferite scandaluri privind consumul de alcool şi droguri.

În fond, au preluat obiceiurile tatălui, care la un moment a recunoscut că s-a luptat cu alcoolismul.

Vezi pe www.okmagazine.ro cât de mult s-au schimbat ceilalţi actori din Baywatch!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton jpg
image
image
image
image
image
image
cub corina chiriac png
image png
adela popescu colaj instagram jpg
stefan iordache jpg
christian sabbagh jpg
CRBL instagram jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
 Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile
image
actualitate.net
image
actualitate.net