Elton John și alte vedete boicotează Dolce & Gabbana

Ultima actualizare:

    Elton John şi David Furnish s-au căsătorit civil la sfârşitul lunii decembrie 2014 şi au împreună doi fii - Zachary şi ElijahFoto: Hepta
Elton John şi David Furnish s-au căsătorit civil la sfârşitul lunii decembrie 2014 şi au împreună doi fii - Zachary şi ElijahFoto: Hepta

Cântăreţul Elton John a decis să boicoteze produsele Dolce & Gabbana, după ce designerii principali ai casei de modă italiene au spus că bebeluşii născuţi cu ajutorul fertilizării in vitro - tehnică folosită şi de starul britanic pentru a deveni părinte- sunt "sintetici", potrivit independent.co.uk.

Domenico Dolce şi Stefano Gabbana au stârnit un adevărat scandal în lumea mondenă internațională atunci când s-au pronunţat împotriva familiilor gay, în ciuda faptului că ambii sunt homosexuali, scrie Mirror. "Ne opunem adopţiilor gay. Singura familie este cea tradiţională. Nu sprijinim copiii chimici şi uterele închiriate: viaţa are cursul ei natural, există anumite lucruri care nu trebuie schimbate", au declarat cei doi designeri italieni.

Elton John şi partenerul lui de viaţă, David Furnish, cu care s-a căsătorit recent, după legalizarea căsătoriilor gay în Marea Britanie, au împreună doi copii care s-au născut cu ajutorul fertilizării in vitro şi a unei mame surogat. "Cum îndrăzniţi să vorbiţi despre copiii mei frumoşi şi să spuneţi că sunt «sintetici»? Şi să vă fie ruşine că arătaţi cu degetul tehnica de fertilizare in vitro - este un miracol care a permis unei armate întregi de oameni iubitori, atât heterosexuali, cât şi homosexuali, să îşi realizeze visul de a avea copii. Gândirea voastră arhaică este complet în afara vremurilor noastre, la fel ca produsele pe care le creaţi. Nu voi mai purta niciodată produse ale casei Dolce & Gabbana", a scris starul britanic într-un mesaj publicat pe contul său de pe reţeaua de socializare Instagram, care se încheie cu un apel adresat fanilor săi, cărora cântăreţul britanic le cere să boicoteze casa italiană.

Dolce & Gabbana: "E un act de cruzime să iei un copil de lângă mama lui"

Într-un interviu acordat revistei italiene Panorama, Domenico Dolce a spus că naşterea unui copil "trebuie să fie un act de iubire".

"Suntem cu toţii născuţi dintr-o mamă şi un tată - sau cel puţin aşa ar trebui să fim. Copiilor născuţi din acest procedeu chimic le spun «copii sintetici». Uterele sunt închiriate, iar sperma este aleasă dintr-un catalog", a spus Domenico Dolce. Stefano Gabbana a adăugat: "Familia nu este un capriciu. În ea există un simţ aproape supranatural al apartenenţei". În 2006, într-un interviu acordat unui ziar italian, acelaşi Stefano Gabbana a spus: "Mă opun ideii ca un copil să crească cu doi părinţi gay. Un copil are nevoie de o mamă şi un tată. Nu aş putea să îmi imaginez copilăria fără mama mea. De asemenea, cred că este un act de cruzime să iei un copil de lângă mama lui".

Elton John, apărat de vedete

Și alte vedete s-au declarat solidare cu Elton John, după ce au citit afirmațiile celor doi designeri italieni. Courtney Love se numără printre cei mai fervenți apărători ai cântărețului britanic. "Tocmai mi-am strâns toate hainele Dolce & Gabbana și vreau să le dau foc. Am rămas fără cuvinte și emoții. Boicotați bigotismul fără sens", a scris ea pe Facebook. "Dolce & Gabbana, vocile voastre sunt mult prea puternice pentru a răspândi atâta ură. Treziți-vă, suntem în 2015!", a afirmat și Ricky Martin pe rețelele de socializare.

Elton John s-a declarat bisexual în 1976

Elton John şi David Furnish s-au căsătorit civil la sfârşitul lunii decembrie 2014 şi au împreună doi fii - Zachary şi Elijah - care au venit pe lume cu ajutorul tehnicii de fertilizare in vitro şi care s-au născut din aceeaşi mamă surogat. Cuplul John - Furnish, care îşi împarte timpul între Marea Britanie, Statele Unite şi sudul Franţei, a fost unul dintre primele din Marea Britanie care a obţinut o uniune civilă, în faţa a 650 de invitaţi, pe 21 decembrie 2005, ziua în care legea intrase în vigoare. Elton John s-a declarat bisexual în 1976, la începutul carierei sale, într-o perioadă în care astfel de recunoaşteri ale orientării sexuale erau rare. În 1984, cântăreţul s-a căsătorit cu o femeie, dar a divorţat patru ani mai târziu. Ulterior şi-a recunoscut homosexualitatea şi a devenit un apărător al drepturilor homosexualilor şi un luptător contra SIDA.

Într-o carieră de aproape cinci decenii, Elton John a reuşit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea şi a avut peste 50 de hituri TOP 40, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai tuturor timpurilor. Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii în anii '70, cu şapte albume consecutive No. 1 în Statele Unite şi şase single-uri No. 1. Succesul său a avut un impact puternic în muzica pop şi a condus la creşterea popularităţii pianului în rock'n'roll.

El continuă să fie un simbol al vieţii publice şi a fost foarte implicat în lupta anti-SIDA, după sfârşitul anilor '80. A intrat în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 şi a fost numit cavaler în 1998.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net